Vor crește pensiile de la 1 ianuarie 2024?

Referitor la creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2024, Simona Bucura Oprescu a zis că există două scenarii posibile, care variază „în funcție de când va fi valabilă noua lege a pensiilor.”

„Și anul acesta am avut o indexare de 12% în ceea ce privește pensiile. Este drept că aceasta se calculează raportându-se la inflația de anul anterior, dar sunt prioritatea, noastră, grija noastră și indiferent cum ar fi aceștia vor avea și anul viitor o formă de ajustare a pensiei cu inflația și puterea de cumpărare și situația economică din țară”, a explicat ea.

Când va fi gata noua Lege a Pensiilor?

Referitor la stadiul în care se află noua Lege a Pensiilor și principiile care vor sta la baza ei, ministrul Muncii și Protecției Sociale a zis că, „analizând jaloanele din PNRR și condiționările, prin noua lege vom avea următoarele principii: diferența de stagiu complet, toate veniturile pentru contribuții la stat, indemnizație socială și pensii pe contributivitate, o echilibrare pentru condițiile speciale și deosebite de muncă, perspectiva ieșirii la pensie la vârsta egală, egalizare care se va face treptat până în 2035, posibilitatea de a continua activitatea de muncă și după vârsta de 65 de ani și o serie de bonificații la pensie.”

„Cel mai important aspect pe care românii trebuie să îl știe este că avem în atenție reorganizarea pensiilor. În primul rând, pentru cei care au pensii mici, aceștia trebuie să beneficieze de o creștere. Este important de știut că vom avea o creștere a indemnizației minime astfel încât să avem pensionari cu venituri mai bune.

Echipa de la Ministerul Muncii va face tot ce îi stă în putere astfel încât românii să se bucure de o nouă lege a pensiilor care să genereze echitate, dar și să aducă fiecărui român stabilitate și ideea unei pensii cel puțin decente(…) Toate aceste acte normative nu pot fi făcute fără partea de sustenabilitate. Deci, există trei variante pe legea pensiilor, pe fiecare dintre ele Banca Mondială ne pregătește și un impact. Toate aceste simulări sunt pentru momentul în care noua lege a pensiilor va intra în vigoare”, a adăugat ea, potrivit România TV.