Se iese mai devreme la pensie
Se iese mai devreme la pensie. Legea Pensiilor a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Amintim că această pensie reglementează vârsta la care românii pot cere:
- pensionarea anticipată
- pensionarea la termen
De asemenea, legea aceasta mai reglementează și durata de cotizare necesară. Legea, chiar dacă a intrat în MO, se va aplica de anul viitor, din 1 septembrie.
Potrivit legii, pensia pentru vârsta standard se acordă românilor care îndeplinesc următoarele condiții:
- vârsta standard de pensionare
- stagiul minim de cotizare
Legea Pensiilor arată clar că trebuie îndeplinite ambele condiții, nu doar una singură.
Românii care sunt înscriși în sistemul public de pensii și care îndeplinesc toate condițiile de pensionare, pot continua să rămână în activitate. Totuși, ei au nevoie, anual, de acordul angajatorului. De altfel, nu pot lucra peste vârsta de 70 de ani.
Vârsta de pensionare este standard
Legea Pensiilor mai arată că vârsta de pensionare a femeilor este egală cu cea a bărbaților. Adică 65 de ani.
Dacă vârsta de pensionare este egală pentru ambele sexe, atunci egal este și stagiul minim de cotizare. Așadar, acesta este de 15 ani pentru bărbați și femei.
Nu există diferențe între sexe nici la stagiul complet de cotizare. Aici vorbim de o perioadă de 35 de ani.
Românii care primesc pensie anticipată
Potrivit legii publicate în Monitorul Oficial, pensia anticipată se oferă cu cel mult cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.
Românii care beneficiază de această pensie sunt:
- cei care au un stagiu de cotizare cu până la cinci ani mai mare decât stagiul de cotizare complet
- cei care au un stagiu de cotizare complet
Amintim că, pentru stabilirea stagiului complet de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate, nu se vor lua în calcul:
- perioadele în care persoana a avut calitatea de asigurat în baza unui contract de asigurare încheiat, începând cu data de 01 ianuarie 2018, în baza prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, ale OUG nr. 163/2020 precum și ale art. 6 alin. (2) și alin. (3) din prezenta lege.
Nu în ultimul rând, Legea Pensiilor prevede că valoarea pensiei anticipate se va stabili prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă. Asta se va întâmpla în raport cu:
- stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv
- numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare