Noua lege a pensiilor necesită și norme de punere în aplicare. Acestea au fost publicate în Monitorul Oficial. Proiectul introduce conceptul de puncte bonus. Ce înseamnă acest lucru și cine le primește?
Noua lege a pensiilor necesită și norme de punere în aplicare. Printr-un proiect de hotărâre pus în dezbatere, Ministerul Muncii a propus aceste norme de aplicare, care au fost publicate deja în Monitorul Oficial.
Noua lege a pensiilor prevede faptul că românii pot primi puncte bonus la pensie.
Modul în care se acordă punctele bonus este reglementat în proiectul legislativ și introduce conceptul de puncte de stabilitate.
Aceste puncte funcționează ca stimulente pentru cei care decid să-și continue activitatea profesională dincolo de durata standard de cotizare.
Stimulente pentru cei care vor să-și continue activitatea
La calculul numărului total de puncte, se adaugă un număr suplimentar de puncte pentru fiecare an realizat peste stagiul de cotizare contributiv de 25 de ani, după cum urmează:
- 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
- 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
- un punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.
Cum se acordă numărul de puncte de stabilitate
Numărul de puncte de stabilitate este acordat proporțional și pentru fracțiunile de an. Aceste puncte reprezintă un stimulent pentru prelungirea vieții profesionale și sunt acordate pentru perioadele de cotizare contributive.
Este important de menționat că numărul de puncte de stabilitate nu se acordă pentru perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii.
Se iau în considerare premiile și al 13-lea salariu
Românii trebuie să mai știe că, potrivit normelor de aplicare, se va lua în considerare și valorificarea tuturor veniturilor brute pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale. Pe listă se află inclusiv premiile și al 13-lea salariu.
Astfel, se va lua în considerare și valorificarea tuturor veniturilor brute pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale, incluzând acordurile globale, plata cu ora, al treisprezecelea salariu, premiile etc.
Mulți pensionari se întreabă ce se va întâmpla în cazul în care nu se poate furniza dovada acestor venituri brute din diverse motive. În aceste condiții, la calculul punctajelor se vor utiliza, așa cum se întâmplă în prezent, salariile menționate în carnetul de muncă și sporurile permanente.
Care este stagiul complet de cotizare
Conform noii legi, stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani. Acesta este valabil atât pentru femei, cât și pentru bărbați. În ceea ce privește stagiul complet de cotizare, acesta este de 35 de ani.
Totalul punctelor acumulate de un asigurat este rezultatul adunării punctajelor anuale individuale ale acestuia. La acestea se adaugă orice puncte de stabilitate. Punctajul anual al asiguratului este calculat prin împărțirea sumei punctajelor lunare înregistrate pe parcursul unui an calendaristic la 12, reflectând performanța sa în fiecare lună.