Noua lege a pensiilor are un impact semnificativ și pentru salarii! Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a oferit mai multe explicații. Aceasta a subliniat că este foarte important ca românii să aibă în vedere următoarele aspecte.
Așadar, ministrul Muncii a explicat că noua lege a pensiilor are un impact semnificativ și pentru salarii. Schimbările implementate în lege vizează „fiecare român”, nu numai pensionarii în plată, spune ea.
Noua lege a pensiilor are un impact semnificativ și pentru salarii
Aceasta susține că noua lege aduce „respect pentru români”, în sensul în care oamenii vor avea „o pensie egală”, dacă au ieșit la pensie în ani diferiți, pe legi diferite, dar au contribuit la fel la bugetul asigurărilor sociale de stat.
„Să ştiţi că noua lege a pensiilor este şi pentru mine, şi pentru dumneavoastră, pentru fiecare român, nu numai pentru pensionarii în plată, fiindcă noua lege a pensiilor aduce respect pentru români în sensul că, dacă ai ieşit la pensie în ani diferiţi, pe legi ale pensiilor diferite, dar ai contribuit la fel la bugetul asigurărilor sociale de stat, ai plătit acelaşi CAS, pentru contribuţii şi muncă egală vei avea o pensie egală”, a declarat Simona Bucura Oprescu, conform Antena 3.
Punctele de stabilitate încurajează şi respectă munca
Simona Bucura Oprescu a spus apoi că punctele de stabilitate încurajează şi respectă munca. Potrivit ministrului, românii vor primi puncte suplimentare pentru fiecare an lucrat în plus faţă de un stagiu de 25 de ani.
„Este foarte important să se ştie că, pe lângă bani în plus pe care îi vor primi românii datorită modificărilor legii care vor lua în calcul venitul brut, adică inclusiv acordul global, sporurile nepermanente, al 13-lea salariu, toate veniturile pentru care s-a reţinut şi virat CAS, pe lângă acestea vom avea şi acele puncte de stabilitate care încurajează şi respectă munca pentru că, pentru fiecare an lucrat în plus faţă de un stagiu de 25 de ani, românii vor primi puncte suplimentare.
Datorită faptului că se vor lua în calcul şi veniturile nepermanente, dar pentru care s-au plătit contribuţii de asigurări sociale, şi datorită faptului că se vor acorda aceste puncte de stabilitate, pensiile românilor vor avea un cuantum mai mare”, a conchis ministrul Muncii.
Amintim că modificările aduse legislației privind pensiile influențează atât condițiile de pensionare, cât și nivelul contribuțiilor sociale.
Pensiile românilor sunt determinate de:
- contribuțiile pe care aceștia le plătesc la asigurările sociale;
- perioada totală de contribuție, exprimată în ani de muncă.
Contribuțiile la sistemul de asigurări sociale sunt esențiale pentru constituirea dreptului la pensie și pentru stabilirea cuantumului acesteia.
Cu cât contribuția și venitul sunt mai mari, cu atât pensia va fi mai mare.