Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români

populatie, oameni

Sursa: Dreamstime

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea, a anunțat miercuri, 22 mai 2024, că noul contract-cadru va include pachete de servicii pentru persoanele neasigurate.

Noul contract-cadru va include pachete de servicii pentru persoanele neasigurate

Președintele Casei Naționale de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, a anunțat, miercuri, că contractul-cadru care va intra în vigoare după 1 iulie și care va păstra aceeași valoare a punctului pentru serviciile medicale, introduce ca noutate pachete de servicii pentru persoanele neasigurate, menite să depisteze afecțiuni grave precum cancerul, hepatita și HIV/SIDA la gravide.

Valeria Herdea (SURSA FOTO: Facebook, Stirilafixdb.ro)

Se preconizează ca medicii de familie să poată trimite persoanele neasigurate pentru investigații în caz de suspiciune de afecțiuni oncologice, hepatite B și C și virusul HIV la gravide, servicii care vor fi decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În urma negocierilor, se reușește stabilizarea situației în sistemul medical. Atât în asistența medicală primară, cât și în ambulatoriul de specialitate se vor menține valorile de puncte, astfel încât oamenii să poată avea predictibilitate și sustenabilitatea activității lor, nu la valori extraordinare, dar măcar la un nivel care să le permită desfășurarea activității.

(…) Ne-am dori o finanţare mult mai bună, dar în condiţiile actuale credem că este un deziderat atins.(…) Tot în contractul-cadru, se prevede că se pot desfăşura activităţi de prevenţie, începând cu adolescenţii”, a afirmat ea, miercuri, într-o conferinţă de presă.

S-ar putea rediscuta valorile punctului pentru serviciile medicale

Președintele CNAS și-a exprimat speranța ca la finalul trimestrului III sau începutul trimestrului IV al acestui an, odată cu rectificarea bugetară, să se rediscute valorile punctului pentru serviciile medicale. Ea a menționat că mulți adolescenți se confruntă cu adicția, una dintre patologiile emergente.

„Educaţia pentru sănătate rămâne un deziderat esenţial pentru fiecare dintre noi (…) Avem nevoie să educăm noile generaţii astfel încât să ştie să se protejeze, să se adreseze serviciilor medicale şi să se adreseze medicului de familie, cel puţin o dată pe an, în luna în care este ziua lor de naştere. Comportamentele preventive pot rezolva foarte multe.

Nu putem spune că totul este rezolvat. La acest moment există 190 de localităţi fără medic de familie sau puncte de lucru ale medicilor de familie din alte localităţi. Mai sunt alte 1.043 de localităţi cu deficit de personal medical din punct de vedere al medicului de familie şi un necesar de 1.529 de medici de familie. Îmbătrânirea populaţiei medicale impune măsuri de retenţie a personalului medical, de îmbunătăţire a condiţiilor pe care noi le oferim acestui personal.

Există 5,5 milioane de pensionari şi copii care au nevoie să aibă acces la îngrijire. Punem accent pe îngrijirea gravidei, copilului, nu în ultimul rând, pe vârsta extremă şi, în primul rând pe prevenţie pentru fiecare segment de vârstă”, a zis ea.

Există trei milioane de persoane neasigurate

Există aproximativ 16,5 milioane de asigurați și 3 milioane de persoane neasigurate, dintre care doar 250.000 de persoane neasigurate s-au înregistrat la medicul de familie după 1 octombrie 2022. Începând cu anul 2024, sunt utilizate 28 de molecule noi pentru tratamentul pacienților. Există 793 de procese intentate de către pacienți CNAS pentru accesul la aceste tratamente noi.

În ceea ce privește asistența medicală primară, valoarea punctului per capita este de 12 lei. Pentru fiecare serviciu medical este de 8 lei. În ceea ce privește asistența medicală ambulatorie de specialitate, valoarea punctului per serviciu medical este de 4,5 lei. Plafonul de 6.000 lei pe lună pentru asistența medicală stomatologică va fi menținut. Reprezentanții CNAS și ai Colegiului Medicilor din România au convenit că valorile punctelor per capita și per serviciu medical din asistența medicală primară și din asistența medicală ambulatorie de specialitate vor fi menținute și după 30 iunie.