Asistăm la un veritabil tur de iluzionism. Toată lumea implicată a susținut că se caută un compromis, o formă ponderată care să împace și capra și varza, în timp ce se impunea de fapt varianta maximală. Președintele Klaus Iohannis, care și-a asumat un rol central în această operațiune a făcut – după încheierea consultărilor – următoarea precizare:

”Proiectul convenit astăzi urmărește să ofere garanții suplimentare pentru protejarea datelor personale și a dreptului la viață privată și să aducă o serie de clarificări pentru a elimina riscurile de abuz. Astfel, accesarea datelor cu caracter personal poate fi realizată doar într-un cadru precis delimitat, de către instanța de judecată sau numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului. Acest principiu a fost cerut și de către reprezentanți ai societății civile și împărtășit de toți actorii implicați.”

Precizarea este inestimabilă. Iată ce conținea lege 82 din 2012: ”Organele de cercetare ale poliției judiciare au dreptul să solicite datele reținute în baza prezentei legi doar cu aprobarea procurorului care supraveghează sau efectuează urmărirea penală ori a procurorului competent potrivit procedurii de dare în urmărire a persoanelor și cu aprobarea judecătorului competent. ( Art. 18, aliniatul 1)

Așadar nicio schimbare. Și nu există nicio vreo altă garanție suplimentară. De fapt s-a renunțat la ideea de a se elabora o lege distinctă, preferându-se amendarea legii 506 din 2004 privitoare la tratamentul datelor cu caracter personal. Prin urmare toate prevederile de care au nevoie serviciile secrete au fost introduse aici în forme sucite, ca să nu fie recunoscute ușor. De exemplu, se spune că datele reținute trebuie să fie șterse ”nu mai târziu de 3 ani de la data efectuării comunicării”. Ca și cum s-a face abonaților un hatâr. Procedurile interne ale unei societăți de comunicații privind administrarea datelor sunt, de fapt, preluate abil și convertite în registrul de date de care au nevoie serviciile de informații. Nu mai există nicio prevedere explicită privind reținerea datelor, dar acest lucru nu face legea mai puțin intruzivă, societățile fiind practic nevoite să-și dezvolte procedurile interne și să rețină datele 3 ani pentru fiecare client, iar, dacă acest client se va fi dovedit suspect, încă 5 ani din momentul unei solicitări a organelor competente.

Legea a fost semnată de reprezentanții tuturor partidelor parlamentare. Cu multe rezerve, au lăsat unii să se înțeleagă. În mod cert este o lege pe care mulți o înghit à contre-cœur, fiind pesemne convinși că noul context geopolitic și ”războiul rece” cibernetic, de care se vorbește cu insistență, pretind măsuri speciale de prudență. Din acest moment, totul este să nu aibă cineva ideea să conteste legea la Curtea Constituțională. Acesta a fost și motivul pentru care reprezentanții partidelor au fost chemați la Cotroceni și invitați să semneze.

Ne întoarcem la o observație mai veche. În spiritul care infuzează statul de drept în epoca noastră târzie, ”anticonstituțional” nu e decât ceea ce a fost invalidat de o instanță de jurisdicție constituțională. O lege nouă care camuflează prevederile unei legi vechi invalidate este, prin urmare, ”constituțională”. Iată o misiune pentru cei care reflectează cu spirit lucid și nepartizan la evoluțiile vremii noastre: să alcătuim un catalog al lucrurilor care sunt ”constituționale” doar pentru că nu au fost (încă) invalidate de Curtea Constituțională sau care nu vor fi invalidate, în noile circumstanțe.

Comentariu Deutsche Welle de Horațiu Pepine