Polițiștii au dat amenzi de 3,7 milioane de lei în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii din întreaga țară au desfășurat ample operațiuni pentru menținerea ordinii publice și siguranței rutiere. S-a intervenit la peste 2.700 de solicitări ale cetățenilor.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), s-au aplicat 9.295 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.795.472 de lei, și au fost reținute 697 de permise de conducere.
În cadrul acțiunilor desfășurate la nivel național, polițiștii au organizat 438 de acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale și au intervenit la 2.721 de evenimente, majoritatea fiind sesizate de cetățeni prin apelul de urgență 112.
De asemenea, au fost depistate 28 de persoane urmărite național sau internațional și au fost dispuse măsurile legale în conformitate cu prevederile legale. În total, în cauzele instrumentate au fost dispuse 74 de măsuri preventive.
Aproape 700 de șoferi au rămas fără permise de conducere
Polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni pentru creșterea siguranței în trafic, constatând 116 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. În acest context, au fost reținute 697 de permise de conducere, dintre care 286 pentru depășirea limitelor legale de viteză, 51 pentru conducere sub influența alcoolului și 9 pentru conducere sub influența drogurilor.
De asemenea, au fost retrase 368 de certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunii Blocada, desfășurată la nivel național, peste 3.800 de polițiști și jandarmi au acționat în sistem integrat pentru menținerea ordinii publice și prevenirea faptelor violente, traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea siguranței rutiere.
În total, au fost organizate 397 de filtre, fiind verificate 6.909 autovehicule și legitimate 10.978 de persoane.
Legea Anastasia dă rezultate
Acțiunile informative privind siguranța în trafic și Legea Anastasia au continuat, echipaje de voluntari distribuind pliante informative în benzinăriile de pe Autostrada Soarelui, iar polițiștii rutieri informând șoferii care se îndreaptă spre litoral despre prevederile acestei legi.
Senatorul PSD, Robert Cazanciuc, a subliniat importanța respectării regulilor de circulație și a avertizat asupra consecințelor încălcării acestora, menționând că, în ultimele 9 luni de la intrarea în vigoare a Legii Anastasia, numărul de decese cauzate de șoferi sub influența alcoolului sau drogurilor a scăzut cu 20%.
„Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri ori nu aveţi permis. Nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să comită o astfel de imprudenţă. Dacă produceţi în aceste condiţii accidente mortale, Legea Anastasia prevede pedeapsa închisorii cu executare. Fără excepţii. Lansez acest apel către toţi românii, dar în special către cei care pleacă la drum în această vacanţă prelungită.
Este un prilej de relaxare şi de distracţie, iar tentaţiile sunt mari. Nu folosiţi maşina ca pe o armă. Gândiţi-vă de două ori înainte să vă urcaţi la volan, fie că veţi consuma alcool sau substanţe interzise ori nu aveţi drept de a conduce. Gândiţi-vă de două ori nu doar la vieţile altora, ci şi la ale voastre. Legea Anastasia vă trimite la închisoare”, a scris acesta pe Facebook.