Nivelul de preţ al gazelor în funcţie de care producătorii vor fi suprataxaţi va creşte, prin noua Lege offshore, întrucât investitorii care vin acum în Marea Neagră au riscuri mai mari, a declarat, marţi, Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
El a participat la conferinţa online „Petrolul în Noua Economie”, organizată de România Durabilă şi EM360 şi a fost întrebat ce va prevedea noua Lege offshore.
„Au mai fost discuţii cu privire la suprataxare, care s-au rezolvat, în sensul că e normal să fie suprataxaţi producătorii în momentul în care piaţa este volatilă şi ei obţin venituri pe aripile vântului, aşa-numitul windfall profit”, a spus Havrileţ.
Oficialul ministerial a dat drept exemplu perioada din anul 2011, când gazele de import au fost 600 de dolari pe mia de metri cubi, faţă de 150 de dolari gazele de producţie internă.
„În cazul în care există aceste creşteri fenomenale de pe o zi pe alta, şi în alte state există un principiu de suprataxare. Dar nu putem pleca de la preţul pe care l-am avut la data începerii perioadei de dereglementare, un preţ specific producătorilor de gaze maturi, cu mare parte din investiţii recuperate, amortizate. Nu putem impune acel preţ foarte mic ca perioadă de început a suprataxării unui investitor nou, cu un grad de risc uriaş, faţă de un producător din zona onshore. Ştim foarte bine ce probleme sunt în zona maritimă”, a continuat Havrileţ.
Havrileţ: Este nevoie de un acord comun în Parlament
El şi-a exprimat speranţa că noul Parlament va fi mai dedicat investiţiilor mari, dar a subliniat necesitatea unui acord comun.
„Să zicem să introducem anumite prevederi. Cine poate să dea siguranţă că ea nu va fi schimbată într-o anumită perioadă de timp? Vine o altă filozofie politică, iar condiţiile din acel moment o pot schimba, de-asta se doreşte ca legea să fie luată în consens larg, pentru ca oricine să vină să nu schimbe”, a mai spus reprezentantul Guvernului.
Întrebat care au fost propunerile Ministerului Finanţelor, Havrileţ a răspuns că deocamdată discuţiile pe tema noii Legi offshore se poată doar între Ministerul Energiei şi investitori.
„Nu avem propuneri de la Ministerul de Finanţe, pentru că suntem într-o fază de discuţii între minister (Ministerul Energiei – n.r.), ca iniţiator al modificării Legii offshore, şi principalii reprezentanţi ai investitorilor, mă refer la acele câteva ONG-uri foarte active, care asigură o dezbatere foarte aplicată cu ministerul. După ce vom avea un draft final, acesta va circula la celelalte ministere şi vom vedea părerea lor”, a conchis Havrileţ.