Cristian Vasilcoiu a venit cu informații de ultim moment despre salariul minim. Potrivit secretarului de stat, Ministerul Muncii a organizat consultări pentru stabilirea modalității în care va fi stabilit salariul minim brut pe țară garantat în plată.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a organizat luni, 20 mai, consultări cu privire la salariul minim. Potrivit informațiilor publicate de Cristian Vasilcoiu pe pagina sa de socializare, discuțiile au vizat și transpunerea în legislația națională a Directivei UE nr. 2041/2022 privind salariile minime adecvate în UE.
MMSS a organizat consultări cu privire la salariul minim
Discuțiile au vizat corelarea aspectelor tehnice din actul normativ al Uniunii Europene cu prevederile în vigoare din legislația României.
Astfel, noua lege ar urma să fie „clară, predictibilă, unitară şi coerentă”, potrivit secretarului de stat.
„Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a organizat, astăzi, la sediul Direcției pentru Dialog Social, consultări cu partenerii sociali pentru stabilirea modalității în care va fi stabilit salariul minim brut pe țară garantat în plată și transpunerea în legislația națională a Directivei UE nr. 2041/2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.
Discuțiile au vizat corelarea aspectelor tehnice din actul normativ al Uniunii Europene cu prevederile în vigoare din legislația României, astfel încât noua lege să fie clară, predictibilă, unitară şi coerentă”, a scris Cristian Vasilcoiu pe Facebook.
Formula va ține cont de nivelul câștigului salarial mediu brut și productivitatea muncii
De asemenea, Vasilcoiu a spus că formula care va fi stabilită va ține cont, printre altele, de următoarele:
- nivelul câștigului salarial mediu brut;
- productivitatea muncii.
Simultan, textul proiectului prevede că nu vor exista diminuări salariale. Potrivit secretarului de stat, textul stimulează încheierea de contracte colective de muncă și consolidează rolul pe care îl are dialogul cu partenerii sociali în stabilirea salariului minim.
Directiva 2041/2022 urmează să fie transpusă în România în acest an, spune el.
„Formula care va fi stabilită va ține cont, printre altele, de nivelul câștigului salarial mediu brut și productivitatea muncii. În plus, textul proiectului prevede că nu vor exista diminuări salariale, stimulează încheierea de contracte colective de muncă și consolidează rolul pe care îl are dialogul cu partenerii sociali în stabilirea salariului minim. Directiva 2041/2022 urmează să fie transpusă în România în acest an”, a conchis secretarul de stat.
Actul legislativ al UE stabilește că fiecare stat va avea nivelul venitului minim în funcție de condițiile sociale, financiare și de evoluția indicatorilor economici.