Un investitor pe care l-am cunoscut la New York mi-a spus că de fiecare dată când aude cuvântul „strategic“ ştie că i se pregăteşte ceva necurat.
Oare ce poate însemna o soluţie de transport punct-la-punct, vertical integrată şi personalizabilă după nevoile clientului? Ceva cât se poate de banal: un lift. În lumea modernă a afacerilor, o astfel de prezentare a unui concept simplu, utilizând un limbaj aparent complex, a devenit nu numai posibilă, ci şi acceptabilă şi dezirabilă. Consecinţa acestei tendinţe nu este numai mutilarea limbii, ci şi erodarea integrităţii din relaţiile dintre oameni şi companii.
Exemplul din deschiderea articolului este imaginar, dar inspirat din limbajul folosit în broşuri şi prezentări de marketing în ultimii ani. Ascensiunea companiilor de internet la sfârşitul anilor ‘90 a adus cu ea proliferarea unui limbaj dominat de cuvinte care sună impresionant, dar nu comunică nimic mai mult decât altele mai simple. Deşi companiile în cauză au dispărut, vocabularul creat de acea perioadă a rămas, aşa încât s-a ajuns să nu se mai poată comunica în afaceri fără utilizarea unor cuvinte ca „sinergii“, „soluţii“, „proactiv“ sau „strategic“. Acestea sunt cazurile fericite în care traducerea din engleză este posibilă, dar limba săracului Shakespeare mai are zeci de exemple de cuvinte care au ajuns să fie utilizate în româneşte în sensuri diferite de cele din dicţionar.
Motivul pentru care au apărut astfel de cuvinte pare simplu şi logic: o nouă eră, cu o nouă tehnologie care schimbă totul, are nevoie de un nou vocabular. Din păcate însă, multe dintre noile cuvinte reuşesc mai degrabă să creeze confuzie decât să transmită un mesaj.
Astfel, „soluţiile“ sunt de obicei simple produse sau servicii, ori o combinaţie între cele două: un produs, să zicem un program informatic, şi serviciul de implementare şi întreţinere al acestuia. „Sinergiile“ se referă la tot ce se poate elimina de pe urma fuziunii a două companii, adică locuri de muncă, departamente şi alte active. Dar dacă „tăieri de costuri“ sună deprimant, „sinergii“ are un aer cosmopolit mai uşor de suportat. De asemenea, „proactiv“ înseamnă prevăzător, în sensul că fiind proactiv nu aştepţi să ţi se dea teme, ci înveţi pentru că ştii că trebuie.
„Strategic“ are însă un înţeles real mult mai grav: o iniţiativă sau o tranzacţie care nu aduce un beneficiu concret şi imediat, ci doar promite lucruri vagi în viitor. Un investitor pe care l-am cunoscut la New York mi-a spus că de fiecare dată când aude cuvântul „strategic“ ştie că i se pregăteşte ceva necurat şi că cineva „vrea să-mi pună gând rău“ – ca să-l citez direct. Dacă New Yorkul e prea departe, amintiţi-vă câteva din privatizările făcute de România cu „investitor strategic“.
Merită menţionat că România nu a inventat, ci doar a preluat această tendinţă a proliferării limbii de lemn în afaceri. Dincolo de acele cuvinte cu adevărat intraductibile, „îmbunătăţirea autohtonă“ există însă – şi constă într-o beţie de anglicisme folosite excesiv, adeseori incorect şi aproape întotdeauna cu pretenţii goale de sofisticare.
Veteranii lumii afacerilor din Vest ştiu că limba de lemn şi jargonul prolix nu fac altceva decât să ascundă o lipsă a ideilor cu adevărat noi sau încercări de a lua bani mulţi pe produse sau servicii simple. Cu alte cuvinte, noul vocabular are potenţialul de a îmbrăca în haine noi obiceiuri vechi, care, chiar dacă vin din Vest, nu trebuie copiate orbeşte.
