Skanska a început în luna februarie a anului trecut construcţia primului său proiect imobiliar din România, pe un teren de 1,5 hectare cumpărat cu circa 17 mil. euro de la Gabriel Popoviciu. Green Court Bucharest va fi alcătuit din trei clădiri de birouri cu o suprafaţă totală închiriabilă de 52.000 mp. Fiecare clădire va avea 12 niveluri supraterane şi trei subterane. Prima clădire a fost inaugurată în luna octombrie a acestui an în urma unei investiţii totale de 46 mil. euro, sumă care include şi parcarea subterană a celui de-al doilea imobil. Costul de dezvoltare al fiecărui imobil este estimat la circa 40 mil. euro, ceea ce înseamnă că Skanska are un profit de 4 mil. euro din vânzarea clădirii.
Prima clădire, cu o suprafață închiriabilă de 19.500 mp, este închiriată în proporţie de 91% către chiriaşi precum Orange România, Schneider Electric România, LS Travel Retail România (operatorul conceptului 1 Minute) şi Corporate Management Events (operatorul conceptului Best Chef). Până la finalizarea tranzacţiei de vânzare, programtă pentru trimestrul al doilea al acestui an, clădirea va fi închiriată complet, potrivit estimărilor Skanska.
„Suntem încântați să anunțăm achiziția primei clădiri din proiectul Green Court Bucharest devoltat de către Skanska. Această prestigioasă nouă clădire de birouri clasa A este situată strategic în centrul districtului de afaceri al Bucureștiului. Beneficiază de certificări de mediu de top și este închiriată pe termen lung unor chiriași de renume. Această tranzacție reprezintă un pas important către atingerea obiectivului nostru de a avea un portofoliu cu cele mai bune clădiri de birouri din București”, a declarat Dimitris Raptis, Deputy Chief Executive Officer și Chief Investment Officer la Globalworth Real Estate Investments.
Imobilul este amplasat pe strada Gara Herăstrău, peste drum de turnul de birouri Bucharest One, pe care Papalekas îl construieşte chiar lângă Pasajul Pipera. În acest turn, preînchiriat deja în proporţie de 44,1%, Vodafone a închiriat un spaţiu de 16.000 mp unde îşi va muta sediul.
Recent, Globalworth a anunţat că una dintre clădirile programate pentru construcţie în zona metroului Pipera va fi ocupată de Telekom, o suprafaţă de 25.000 mp. Firma de construcţii Bog’Art, controlată de omul de afaceri Raul Doicescu, a început de curând demolarea fostelor clădiri administrative ale grupului farmaceutic Farmexim în locul cărora Ioannis Papalekas va construi cel mai mare centru de afaceri din România. Globalworth Real Estate, companie controlată de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a cumpărat în vara acestui an un teren cu o suprafaţă de 30.000 mp în spatele staţiei de metrou Pipera. Investitorul a plătit 14,3 mil. euro distribuitorului de medicamente Farmexim, controlat de omul de afaceri Ovidiu Buluc.
Pe acest teren, Globalworth a anunţat că va dezvolta un complex care presupune o investiţie de 98 mil. euro şi care va îngloba staţia de metrou Pipera. Proiectul Globalworth Campus este prevăzut cu o suprafaţă de 105.000 mp, împărţită în trei turnuri de birouri şi în spaţii comerciale. În plus complexul va dispune de 1.500 de locuri de parcare. În prezent, cel mai mare parc de afaceri din România este Iride Business Park, aflat tot în apropierea staţiei de metrou Pipera. Acesta are o suprafaţă închiriabilă de 92.855 mp şi este în portofoliul austriecilor de la Immofinanz, cel mai mare proprietar de spaţii de birouri din ţară, cu un total de 206.347 mp.
Globalworth a iniţiat la sfârşitul lunii martie o acţiune de majorare de capital în valoare de 200 mil. euro. Din suma vizată, 112 mil. euro sunt alocaţi pentru investiţii viitoare, din care 94 mil. euro privesc proiecte imobiliare deja contractate sau a căror achiziţie se află într-un stadiu avansat de negociere.
Skanska a ajuns la stadiu de structură şi cu al doilea imobil din cadrul Green Court Bucharest, care va dispune de 18.000 mp, şi este în discuţii cu câţiva proprietari de terenuri pentru noi achiziţii. Compania analizează zona Barbu Văcărescu – Floreasca, în care este amplasat şi primul lor proiect, zona Pieţei Victoriei şi zona de Vest a oraşului. Faptul că modelul de afaceri al companiei este bazat pe finanţarea din surse proprii permite începerea speculativă a proiectelor, un avantaj pe care suedezii îl au faţă de alţi investitori.