Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor a transmis recent că noua mutaţie a coronavirusului detectată în Regatul Unit este „mai transmisibilă” în comparaţie cu tulpinile existente. Totuși, instituția a subliniat că nu există dovezi suficiente asupra severităţii acesteia.
Analizele preliminare efectuate până în prezent relevă un potenţial estimat de creştere a ratei de reproducere (R) cu 0,4 şi o transmisibilitate cu 70% mai mare în comparaţie cu celelalte tulpini.
„Nu există nicio indicaţie în acest moment privind o severitate a infecţiei asociată cu noua mutaţie”, a indicat într-un comunicat agenţia cu sediul în Stockholm.
Riscul de reinfectare şi eficacitatea
De asemenea, Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor a menţionat că sunt efectuate analize pentru a se determina riscul de reinfectare şi eficacitatea vaccinurilor existente asupra noii tulpini, detectată deja în mai multe ţări, printre care Danemarca, Olanda şi Italia.
În condiţiile în care „în prezent nu există dovezi suficiente care să indice amploarea cu care noua variantă a virusului se răspândeşte în afara Regatului Unit, sunt necesare eforturi specifice pentru a preveni şi controla răspândirea acestuia”, recomandă instituția.
ECDC nu a exclus duminică posibilitatea ca această nouă tulpină a virusului SARS-CoV-2 să circule deja în afara Marii Britanii şi a cerut autorităţilor statelor membre ale UE să ia măsuri prompte, în special să identifice rapid şi să izoleze persoanele venite din zonele afectate şi contacţii lor şi să intensifice testarea.
„Mai multe alte ţări au semnalat OMS alte variante care cuprind unele dintre schimbările genetice ale variantei britanice”, în special o mutaţie denumită „N501Y”, a anunţat şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Duminică, ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a declarat că noua tulpină a coronavirusului care circulă în ţară este „în afara controlului” pentru a justifica reintroducerea măsurilor de izolare la Londra şi într-o parte a Angliei şi care ar putea dura până la implementarea unui vaccin. Guvernul lui Boris Johnson a anunţat sâmbătă măsuri de izolare pentru Londra, sud-estul Angliei şi o parte din est, fapt ce obligă 16 milioane de locuitori să rămână acasă şi să renunţe la vizitele de Crăciun.