Asta până acum vreo 30 de ani, când internetul lui Tim Berners-Lee a adus lumii un nou teritoriu, cu adevărat virgin. Fiind un loc al oportunităţilor aproape inimaginabile, părea să fie dincolo de îndoială faptul că reţeaua va fi cuprinsă de un spirit al comunităţii împărtăşite, că va fi un loc care să permită individului să stea drept în faţa puterii corporaţiilor şi a politicienilor.
Dar devine din ce în ce mai clar că acest internet este acum ameninţat, iar întrebarea privind cum ar trebui administrat, ale cui interese ar trebui să le servească şi în ce scopuri să fie folosit s-a transformat într-o dezbatere de o importanţă copleşitoare. De aceea Guardian a pornit în această săptămână o dezbatere pe tema cum ar putea fi cel mai bine protejat spiritul său original, atât împotriva corporaţiilor care caută să transforme utilizatorii în segmente utilizabile de politicile lor de marketing, cât şi în faţa puterii statului, care urmăreşte să-şi impună controlul şi cenzura.
Internetul a fost utilizat şi ca o forţă a creaţiei, şi ca una a distrugerii. Apetitul pentru libertate a pus în pericol modelele tradiţionale de vânzare a muzicii şi cărţilor, filmelor şi ziarelor, însă aceeaşi accesibilitate a fost cea care a facilitat o explozie culturală democratică şi a creat posibilităţi nemaiîntâlnite de răspândire a informaţiilor. De asemenea, internetul oferă şi posibilităţi nemaivăzute în domeniul supravegherii individului; el expune obiceiurile şi prefereinţele utilizatorilor, însăşi esenţa intimităţii, companiilor publicitare. El mobilizează comunităţi şi strânge mulţimi care pot ameninţa dictatori – însă în acelaşi timp lasă democraţiile vulnerabile în faţa atacurilor informatice. Ar putea deveni ultima frontieră a razboiului rece sau un spaţiu în care barierele să fie dărâmate – ori ambele lucruri în acelaşi timp.
Ce este clar în această dezbatere este faptul că tendinţa actuală se îndrepată spre noi modele de proprietate. Există problema complicată a cvasi-controlului exercitat de state preocupate de propria lor securitate, situaţie în care capacitatea de a urmări teroriştii şi pedofilii trebuie să fie echilibrată cu utilizarea aceluiaşi potenţial împotriva protestatarilor din Siria şi a dizidenţilor din Bahrein.
Apoi există grădinile protejate de garduri înalte ale companiilor Facebook şi Apple, în care utilizatorii beneficiază de un anumit grad de protecţie faţă de mlaştinile internetului pline de viruşi şi publicitate nesolicitată, dar din care sunt de asemenea excluşi şi algoritmii de indexare ai Google. Însă şi propria versiune de liberatate adoptată de Google este doar una parţială. Pentru a te bucura de ea, preţul este livrarea tiparelor tale de comportament (şi uneori a mult mai multor date peresonale) companiilor de publicitate care au contract cu Google. Compania preferă să menţină un cap de pod în statele cu regimuri dictatoriale, deşi astfel îşi compromite propriile angajamente de a pune la dispoziţia tuturor informaţiile strânse din întreaga lume. Şi, pe lângă toate acestea, asistăm la decesul calculatorului personal programat de către utilizator, care este înlocuit de sisteme închise precum telefoanele inteligente şi iPad-urile, care ne ameninţă capacitatea de a păşi pe urmele acelor giganţi care au făcut din internet o unealtă a creativităţii.
Viitorul nu va mai semăna cu trecutul. Întrebarea este cum putem să păstrăm acele lucruri puse gratuit la dispoziţia oricui, ele constituind cea mai mare realizare a internetului, într-un mediu în care puţine dintre vechile reguli se mai aplică. Nu a fost încă inventat niciun sistem de reguli care să îngrădească tendinţele de monopol manifestate de entităţi precum Google şi Facebook. În acest teritoriu lipsit de graniţe, conceptele juridice cum ar fi dreptul de autor au prea puţină influenţă. Doar noua lege a proprietăţii intelectuale oferă un mod de a proteja graniţele comercialului.
Acesta ar putea fi un indiciu în privinţa locului în care ar trebui purtată bătălia. Suficient de potrivit pentru apărarea acestei utopii preţioase, pentru moment cel puţin, aceasta ar trebui să fie o bătălie între filozofii. Protejarea principiilor fondatoare ale internetului este o chestiune pe care Tim Berners-Lee ar numi-o vigilenţa cetăţenească de a restrânge, chiar prin deschidere, continua presiune exercitată în direcţia unui spaţiu virtual închis, privat – căci acesta ar fi produsul inevitabil rezultat din strădania acelor omologi ai lui Cecil Rhodes din lumea intenetului care ar vrea să îngrădească în folosul lor bogăţiile lumii virtuale. Nu trebuie să fie un internet al consumatorului, ci unul al cetăţeanului.