2021 a fost anul în care lumea a fost prinsă în vârtejul pandemiei. Între timp, focare geopolitice au izbucnit în Europa și în Asia, punând în pericol securitatea globală. Începând cu Afganistan, trecând prin China și ajungând în Ucraina, tensiunile au escaladat continuu. Iar azi se poate spune că asistăm la un declin epocal al puterii globale americane, este concluzia istoricului american Alfred W. McCoy, în analiza din The Nation.
În 2021, la granița cu Ucraina, 130.000 de militari ruși desfășurau tancuri și lansatoare de rachete, pregătiți pentru o posibilă invazie. Între timp, Beijingul semna un acord de sute de miliarde de dolari cu Teheranul pentru a schimba construcția infrastructurii cu petrol, proiectând puterea militară a Chinei în Golful Persic.
În Afganistan, talibanii au cucerit Kabul-ul, punând capăt unei ocupații americane de două decenii. În Golful Bengal, nave din Australia, India, Japonia și SUA desfășurau manevre militare pentru un posibil viitor război cu China. În jurul coastei Japoniei, o flotilă de nave de război rusești și chineze traversa agresiv apele deținute cândva de Flota a Șaptea a SUA.
Tot chinezii și ruși au deschis un „drum polar al mătăsii”, în încercarea de prelua ”acoperișul lumii”, potrivit The Nation.
Puterea globală a SUA s-a bazat pe dominația geopolitică asupra Eurasiei
Ca și alte hegemonii din trecut, puterea globală a SUA s-a bazat pe dominația geopolitică asupra Eurasiei, care acum găzduiește 70% din populația și productivitatea lumii.
După ce Puterile Axei – Germania, Italia și Japonia – nu au reușit să cucerească acea vastă întindere de pământ, victoria Aliaților în al Doilea Război Mondial a permis Washingtonului, așa cum spune istoricul John Darwin, să-și construiască un „imperiu colosal, la o scară fără precedent”, devenind prima putere din istorie care a controlat punctele axiale strategice, „la ambele capete ale Eurasiei”.
Cei trei piloni ai lui Brzezinski
La finele anilor 1990, la apogeul absolut al hegemoniei globale a SUA, consilierul pentru securitate națională al președintelui Jimmy Carter, Zbigniew Brzezinski, a lansat un avertisment cu privire la cei trei piloni ai puterii, necesare păstrării Controlului global de către Washington.
În primul rând, evitarea pierderii „peștelui cel mare”, de la periferia de vest a Europei. De asemenea, blocarea ascensiunii „unei unități unice asertive” în spațiul masiv al Asiei Centrale. Al treilea pilon: împiedicarea „expulzării Americii de la bazele sale” de-a lungul Pacificului.
Doar că, îmbătate de elixirul amețitor al puterii globale, în urma imploziei URSS din 1991, elitele politicii de la Washington au luat decizii din ce în ce mai dubioase care au dus la o scădere rapidă a dominației americane.
Primul pilon, EUROPA
În ultimii ani, Beijingul a obținut cel mai surprinzător succes de până acum în Europa, care fusese un bastion cheie al puterii globale americane.
În timp ce China construiește porturi, drumuri și centrale electrice pe tot continentul, aliatul său rus continuă să domine piața energetică a Europei.
Al doilea pilon, ASIA CENTRALĂ
Ca parte a inițiativei îndrăznețe, BRI, de a lega Europa și Asia într-un bloc economic unitar eurasiatic, Beijingul a străbătut Asia Centrală cu o rețea complexă de căi ferate și conducte de petrol, spulberând al doilea pilon al puterii geopolitice enunțat de Brzezinski și pe care SUA ar fi trebuit să-l blocheze. Acum unii spun că ar fi prea târziu.
Al treilea pilon, PACIFICUL
Construind din 2014 zeci de baze insulare în Marea Chinei de Sud, amenințând Taiwanul și Marea Chinei de Est cu incursiuni ale avioanelor de vânătoare și organizând manevre comune cu Marina rusă, Beijingul a condus o campanie necruțătoare pentru a începe ceea ce Brzezinski a numit „expulzarea Americii din bazele sale offshore” de-a lungul Pacificului.
Și pe măsură ce economia Chinei crește, și sfârșitul stăpânirii de decenii a Washingtonului asupra acestei vaste întinderi oceanice poate fi mai aproape decât se crede.