Povestea începe acum 120 de ani, când fabricile din America au început să-și electrifice operațiile, punând astfel bazele pentru A Doua Revoluție Industrială. Lucrul cel mai interesant e că productivitatea nu a crescut în acele fabrici timp de 30 de ani. 30 de ani. Suficient ca să iasă de pe scenă o generație de manageri. Vedeți, managerii de primă generație n-au făcut altceva decât să înlocuiască motoarele cu aburi cu motoare electrice, ei nu au reproiectat fabricile pentru a beneficia de disponibilitatea electricității. A trebuit o nouă generație care să inventeze noi procese de producție, iar productivitatea în acele fabrici a explodat, adesea dublându-se sau chiar triplându-se.
Electricitatea e un exemplu de tehnologie de uz general, la fel cum a fost motorul cu aburi înainte. Tehnologiile de uz general duc la cea mai mare creștere fiindcă dezlănțuie o cascadă de alte inovații și invenții, cum ar fi becurile electrice și, da, reproiectarea fabricilor. Are perioada noastră o tehnologie de uz general? Desigur. E calculatorul. Dar tehnologia în sine nu-i suficientă. Tehnologia nu e destin. Noi ne croim destinul și, la fel ca generațiile trecute de manageri care au trebuit să-și reproiecteze fabricile, va trebui să reinventăm organizarea și chiar întregul sistem economic. Nu ne descurcăm așa cum ar trebui. Și vom vedea imediat, productivitatea, de fapt, e bine mersi, doar că s-a decuplat de locurile de muncă și venitul muncitorului tipic stagnează. Aceste probleme sunt uneori greșit diagnosticate ca fiind sfârșitul inovației. De fapt sunt durerile facerii a ceea ce eu și Andrew McAfee numim „nouă eră computerizată”.
<iframe src="https://embed.ted.com/talks/lang/ro/erik_brynjolfsson_the_key_to_growth_race_em_with_em_the_machines.html" width="640" height="360" frameborder="0" scrolling="no" webkitAllowFullScreen mozallowfullscreen allowFullScreen></iframe>
Să analizăm niște date. Aici e PIB-ul pe persoană în America. Au existat câteva eziări, dar în ansamblu merge drept în sus, ca tras cu rigla. E la scară mare, ce pare a fi creștere susținută e, de fapt, o accelerare în termeni reali. Iar asta e productivitatea. Se vede o mică încetinire în mijlocul anilor ’70, dar își revine binișor cu A Doua Revoluție Industrială, atunci când s-a învățat cum să se electrifice fabricile. După un moment de ezitare, creșterea productivității s-a accelerat din nou. Poate că „istoria nu se repetă, dar uneori rimează.” Azi productivitatea a atins un record absolut și, în ciuda Marii Recesiuni, după anul 2000 a crescut mai repede decât în anii ’90, celebrii ani ’90 în care a crescut mai repede decât în anii ’70 sau ’80. Crește mai repede decât în timpul Celei De-a Doua Revoluții Industriale. Și asta doar în Statele Unite. La nivel mondial, veștile sunt și mai bune. În ultimul deceniu, veniturile la nivel mondial au crescut cu o rată mai mare, ca niciodată.
De fapt aceste numere subestimează progresul nostru pentru că noua eră digitală înseamnă mai mult generare de cunoaștere decât simplă producție fizică. E minte, nu materie; creier, nu mușchi; idei, nu lucruri. Și asta creează probleme pentru măsurarea standard pentru că obține tot mai multe lucruri gratis, ca Wikipedia, Google, Skype, postările pe net, chiar și acest discurs TED. E bine să obții ceva gratis, nu? Sigur că este. Dar asta nu intră în PIB-ul determinat de economiști. Preț zero înseamnă zero PIB. Dacă ne uităm la cifre, industria muzicală e pe jumătate fața de acum 10 ani, dar ascult muzică mai multă și mai bună decât oricând. Pariez că și voi. Per ansamblu, cercetarea mea estimează că PIB-ul nu ține cont de peste 300 de miliarde dolari anual reprezentând bunuri și servicii gratis de pe Internet. Să privim acum în viitor. Sunt unii superdeștepți care zic că am ajuns la sfârșitul creșterii, dar pentru a înțelege viitorul creșterii, trebuie estimați promotorii acestei creșteri. Eu sunt optimist pentru că noua eră IT e digitală, exponențială și combinativă.
Dacă mărfurile sunt digitale, se pot replica la calitate identică și cost nul, putând fi livrate aproape instantaneu. Bun venit la economia abundenței. Dar digitizarea lumii aduce și un beneficiu subtil. Măsurătorile sunt seva vitală a științei și progresului. În era detelor uriașe, putem măsura lumea ca niciodată.
În al doilea rând, noua eră digitală e exponențială. Calculatoarele se îmbunătățesc mai repede ca orice altceva vreodată. Azi, un Playstation pentru copii e mai puternic decât un supercomputer militar din 1996. Creierul nostru se așteaptă la o lume liniară. Ca urmare, tendințele exponențiale ne iau prin surprindere. Obișnuiam să spun studenților că există lucruri la care calculatorul nu e bun, cum ar fi să conducă o mașină în trafic aglomerat. (Râsete) Așa este, iată-ne pe mine cu Andy zâmbind ca doi nebuni pentru că tocmai am venit pe Route 101 într-o, da, mașină fără șofer.
În al treilea rând, noua eră computerizată e combinativă. Abordarea stagnaționistă consideră că ideile îmbătrânesc ca niște fructe ce se apleacă și cad, dar în realitate, fiecare inovație creează materia primă pentru alte inovații. Iată un exemplu. În doar câteva săptămâni, un student de-al meu a făcut o aplicație care a atins 1,3 milioane de utilizatori. A putut face asta atât de ușor pentru că a difuzat-o pe Facebook, care a profitat de existența rețelei wwweb, iar www de Internet și așa mai departe.
Chiar luate individual: digitalul, exponențialul și combinativul ar fi câștigătoare. Puse împreună vor da naștere la o serie de realizări uimitoare cum ar fi roboți care lucrează în fabrici sau aleargă repede ca un ghepard, sau sar peste clădiri înalte.
Dar poate cea mai importantă invenție este computerul care învăță. Luați în considerare un singur proiect: Watson de la IBM. Aceste punctulețe reprezintă campionii de la emisiunea de cultură generală „Jeopardy”. La început, Watson nu era prea bun, dar s-a îmbunătățit într-un ritm mai rapid decât ar fi putut orice om. Și cu puțin timp după ce Dave Ferrucci a arătat acest grafic clasei mele de la MIT, Watson l-a bătut pe campionul mondial la „Jeopardy”. La vârsta de șapte ani, Watson e încă în copilărie. Recent, profesorii săi l-au lăsat să navigheze nesupravegheat pe Internet. A doua zi, a început să răspundă la întrebări cu înjurături.
Dar Watson se dezvoltă rapid. A fost testat pentru slujbe în centrale telefonice și a reușit la testare. Aplică pentru posturi în sectorul juridic, bancar și medical și, în unele cazuri, este admis. Nu-i surprinzător că exact în momentul în care construim aceste computere inteligente, poate cea mai importantă invenție din istoria umanității, unii oameni spun că inovația stagnează? Ca și în cazul primelor două revoluții industriale, consecințele depline ale noii ere digitale vor necesita cel puțin un secol până vor da roade pe deplin, dar acestea sunt șocante.
Înseamnă, deci, că ne putem culca pe lauri? Nu. Tehnologia nu-i scopul final. Productivitatea e la o maximă absolută, dar acum mai puțini oameni au de lucru. În ultimul deceniu, am creat mai multă bogăție ca niciodată, dar veniturile majorității americanilor au scăzut. E marea decuplare a productivității de locurile de muncă, a bogăției de muncă. Nu-i de mirare că milioane de oameni și-au pierdut iluziile datorită acestei decuplări, dar, la fel ca mulți alții, aceștia îi înțeleg greșit cauzele fundamentale. Tehnologia gonește înainte, dar lasă tot mai mulți oameni în urmă. Azi putem lua o treabă de rutină, o codificăm într-un set de instrucțiuni în limbaj-digital și apoi o replicăm de milioane de ori.
Am auzit recent, accidental, o conversație ce rezumă această nouă economie. Tipul zicea: „Nuuu, nu mai folosesc H&R Block. TurboTax îmi face toată contabilitatea, mai rapid, mai ieftin și mai exact.” Cum ar putea concura o persoană calificată cu un soft de 39USD? Nu poate. La ora actuală, milioane de americani fac contabilitatea mai repede, mai ieftin și mai exact, iar fondatorii Intuit au tras foloase bune. Dar 17% din contabili nu mai au de lucru. E ceea ce se întâmplă în miniatură, nu doar în software și servicii, ci și în media și muzică, în finanțe și producția de bunuri, în vânzări și comerț – pe scurt, în toate domeniile. Oamenii se zbat în întrecere cu mașinile digitale și mulți pierd cursa.
Ce putem face pentru a crea prosperitate generalizată? Răspunsul nu e să încercăm să încetinim tehnologia. În loc să ne luăm la întrecere cu mașinile, trebuie să învățăm să alergăm alături de ele. Asta e marea noastră provocare.
Debutul noii ere digitale poate fi datat într-o zi cu 15 ani în urmă, când Gary Kasparov, campionul mondial la șah, a jucat cu Deep Blue, un supercomputer. Mașina a câștigat atunci, iar azi, un program de șah ce rulează pe un telefon mobil poate bate un mare maestru uman. Situația s-a înrăutățit într-atât, încât atunci când a fost întrebat ce fel de strategie ar utiliza împotriva unui computer, marele maestru olandez, Jan Donner, a răspuns: „Aș lua un ciocan.”
Dar acum campionul mondial nu mai e un calculator. Nu este nici om, căci Kasparov a organizat un turneu în stil liber în care erau admise echipe formate din oameni și calculatoare. Echipa câștigătoare n-a avut un mare maestru și nici supercomputer. Ce-au avut? Cea mai bună colaborare de echipă. Și au demonstrat că o echipă formată din oameni și calculatoare ce conlucrează, poate bate orice calculator și orice om care acționează singur. Tandemul omului cu computerele bate cursa împotriva unuei singure mașini digitale. Tehnologia nu e destin. Noi ne croim destinul.
