De-a lungul istoriei, statele recunoscute ca având cea mai mare influență în sistemul internațional au fost etichetate ca „mari puteri”. În timp ce originile reale ale acestui concept sunt dezbătute, acesta a fost oficializat în Europa după războaiele napoleoniene. Iar o structură multipolară a durat până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Apoi a apărut un sistem în mare măsură bipolar, între singurele două state capabile să revendice influență pe scară largă în lume: SUA și Uniunea Sovietică.

După ce URSS s-a destrămat, Statele Unite au reușit să mențină o poziție de relativă unipolaritate hegemonică timp de aproximativ un sfert de secol.

Am intrat în era concurenței puterii multipolare

Anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014, relațiile din ce în ce mai controversate cu China și răspunsul SUA la aceste evoluții indică faptul că am intrat într-o eră a concurenței reînnoite a puterii multipolare.

În timp ce termenul „superputere” a fost întotdeauna vag, Statele Unite păstrează un nivel de influență care sperie orice potențial rival.

Rusia se mândrește cu una dintre cele mai mari și mai capabile armate din lume

Poziția Rusiei în lumea post-2014 rămâne neconcludentă. Deși, de obicei, este văzută în urma SUA și a Chinei, Rusia se mândrește cu una dintre cele mai mari și mai capabile armate din lume și cheltuiește resurse enorme pentru dezvoltarea capacităților de proiecție a puterii, de la operațiuni nucleare, hipersonice, spațiale, informaționale și cibernetice. Asemenea unei versiuni contemporane a Prusiei, statul menține puterea militară, în timp ce economia se târăște.

Așa cum economia Rusiei nu reușește să se potrivească cu armata sa, același lucru se poate spune cu privire la competența marțială a UE în comparație cu poziția sa economică. UE nu comandă aproape nici o capacitate de putere ca instituție.

Moscova a decis să se afirme militar în cadrul fostului spațiu sovietic

După 1991, locul Rusiei în ordinea internațională și relația sa cu Occidentul au fost puternic dezbătute. Identitatea Rusiei ca mare putere unică și suverană, cu rădăcini care se întind de la Petru cel Mare, războaiele napoleoniene și de la fosta URSS, a început să domine cercurile influente.

În timp ce relațiile cu Occidentul au început să se blocheze pe parcursul anilor 2000 și 2010, până în 2014 a devenit clar că Moscova era dispusă să se afirme militar în cadrul fostului spațiu sovietic în opoziție cu instituțiile occidentale UE și NATO.

Actor important

În ciuda tuturor impedimentelor pe plan internațional, Rusia a reușit să mențină un nivel asemănător unei mari puteri. Moscova este un partener puternic în ONU tocmai datorită poziției sale ca unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate, adesea folosit ca punct de referință pentru marile puteri actuale. Rusia a fost, de asemenea, invitată în G7, transformând grupul în G8 în perioada 1997-2014, grupul reprezentând cele mai puternice state ale lumii occidentale dezvoltate.

Moscova a fost un actor important și în dezvoltarea BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud), percepută ca o grupare a celor mai puternice state non-occidentale.

În timp ce Rusia este îndreptată spre China din motive economice, China pare să vadă în Rusia drept cel mai prietenos stat cu „statut înalt” din comunitatea internațională. Indiferent dacă merită să se afle printre aceste state sau nu, Rusia recunoaște nivelul de influență pe care îl câștigă prin faptul că poate afirma imaginea sa de mare putere.

Sursa foto: Dreamstime