Nouă regulă pentru românii care ajung la spital în străinătate

Procedura de rambursare din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a contravalorii serviciilor medicale care au devenit necesare pe perioada şederii temporare a asiguraţilor din România în alte state membre UE/ SEE/ Elveţia se simplifică, în sensul că documentele medicale pe baza cărora se solicită rambursarea nu vor mai trebui traduse de solicitant în limba română.

Conform unui ordin semnat de preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, care va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, responsabilitatea traducerii în limba română a documentelor medicale de către un traducător autorizat va reveni casei de asigurări de sănătate la care se depune cererea de rambursare.

Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, actul normativ menţionat pune în acord reglementările naţionale cu cele europene, care prevăd că autorităţile, instituţiile şi jurisdicţiile dintr-un stat membru UE nu pot respinge cererile sau alte documente ce le sunt prezentate în temeiul faptului că sunt redactate într-o limbă oficială a altui stat membru, în cazul în care această limbă este recunoscută ca limbă oficială a instituţiilor Comunităţii.

„Dispare o barieră birocratică din calea solicitării rambursării cheltuielilor cu asistenţa medicală în alte state membre UE. Asiguraţii care trebuie să formuleze asemenea solicitări vor fi pe viitor scutiţi de efortul găsirii unui traducător autorizat, dar şi de cheltuiala aferentă onorariului traducătorului”, afirmă Vulcănescu, citat în comunicat.

CNAS precizează că, în anul 2017, casele de asigurări de sănătate din România au rambursat unui număr de 263 de asiguraţi cheltuielile cu asistenţa medicală care a devenit necesară în timpul şederii în alte state membre ale UE/ SEE/ Elveţia. 

SURSA: Agerpres