Anca Todoni, noua speranță a tenisului românesc, triumfă la Antalya și intră în Top 100 WTA
România își găsește o nouă stea în tenis! Anca Todoni, tânăra jucătoare de doar 20 de ani, a reușit o performanță remarcabilă, câștigând al treilea turneu din carieră la competiția WTA 125 din Antalya.
După ce a eliminat în sferturi favorita numărul 3, Arantxa Rus, și în semifinale a beneficiat de abandonul franțuzoaicei Clara Burel, Anca a dominat finala contra ibericei Leyre Romero Gormaz (153 WTA).
Deși a început ezitant, pierzându-și de două ori serviciul în primele cinci game-uri, sportiva din Timișoara a revenit spectaculos, câștigând primul set cu 6-3.
În actul secund, Todoni a fost de neoprit, impunându-se clar cu 6-2 și confirmându-și superioritatea în fața adversarei, pe care o învinsese anterior și în calificările pentru Australian Open 2025.
Cea mai bună clasare din carieră
Acest succes îi aduce Ancăi Todoni 125 de puncte WTA și un cec de 15.000 de dolari, dar, mai important, o propulsează în clasamentul mondial până pe locul 82 – cea mai bună poziție din carieră.
Această ascensiune o va ajuta să intre mai ușor în turneele de anvergură, deschizându-i ușa către competiții WTA 1000 precum Madrid și Roma.
Anca Todoni mai are în vitrină trofeele câștigate la turneele WTA 125 Bari (iunie 2024) și WTA 125 Bolivia Open (noiembrie 2024). Românca mai deține și cinci titluri la simplu și patru la dublu câștigate în cadrul circuitului ITF, cel considerat „de antrenament” înainte de accederea în circuitul WTA.
Roland Garros, următorul mare obiectiv
După ce anul trecut a fost eliminată în calificările pentru Roland Garros, Todoni își propune să ajungă în premieră pe tabloul principal al prestigiosului turneu de la Paris.
Specializată pe zgură, tânăra româncă are toate atuurile pentru a deveni un nume important în tenisul mondial.
Prin această victorie la Antalya, Anca Todoni demonstrează că România are încă motive de speranță în tenisul feminin, într-o perioadă de tranziție marcată de retragerea Simonei Halep și de sfârșitul de carieră al altor jucătoare consacrate.