Marii retaileri de carburanți și-au diversificat în ultimii ani gama de produse oferite clienților, astfel că mixul de produse și servicii non-carburanți cuprinde acum, pe lângă cafea și alte produse deja cunoscute șoferilor, mezeluri, ouă sau bilete la concerte și evenimente. Mai mult, șoferii pot achita facturile la utilități în stația de carburanți sau pot contracta servicii de curierat. De remarcat este faptul că ponderea vânzărilor de produse altele decât carburanții a ajuns déjà la două cifre din vânzările totale. În doar câțiva ani, retailerii de carburanți vor intra în concurență directă cu marile rețele comerciale, care de altfel au început și ele să vândă carburanți.
„În ultimii ani, am asistat la o tendința de creștere a ponderii vânzărilor non-oil din cadrul benzinăriilor. Strategia grupului OMV Petrom pe segmentul de retail vizează poziționarea rețelei OMV ca marca premium, cu o componentă puternică de servicii, în timp ce, în cazul rețelei Petrom, se pune accentul pe raportul calitate-preț“, ne-au precizat reprezentanții companiei OMV Petrom, cel mai mare distribuitor de carburanți de pe piața românească, cu o rețea de 554 de unități. Anul trecut cifra de afaceri a companiei OMV Petrom Marketing, care operează cele 554 de stații, a fost de 14,7 miliarde de lei. Așa cum spuneam și mai sus, concurența cu retailerii tradiționali se va accentua pe viitor, având în vedere că OMV Petrom a reușit anul trecut să vândă produse complementare de peste 2 miliarde de lei, conform calculelor Capital.
Potrivit rapoartelor OMV Petrom, în 2015, cifra de afaceri obţinută din comercializarea produselor complementare exprimată în lei a reprezentat 15% din cifra de afaceri totală a activităţii de comerţ cu amănuntul, în creştere cu 8% comparativ cu anul anterior, „reflectând îmbunătăţirea performanţei şi rezultatul implementării conceptului shop-inshop şi al altor parteneriate strategice“. „Mai mult, compania a continuat să genereze valoare prin dezvoltarea unor parteneriate pe termen lung, în vederea optimizării eficienței și a menținerii cotei de piață, prin extinderea colaborării cu Subway și deschiderea a cinci restaurante în ultimii doi ani în stațiile Petrom“, ne-au explicat reprezentanții companiei petroliere.
Dezvoltarea segmentului de servicii și diversificarea produselor complementare se observă la nivelul întregii piețe, nu doar în cazul OMV Petrom. De exemplu, reprezentanții Rompetrol Downstream, parte a grupului KMG Internațional, al doilea mare jucător de pe piața locală, cu peste 700 de puncte de distribuție (aici sunt incluse și stațiile Rompetrol Partener și cele Expres), ne-au transmis că încă din 2013 compania a adoptat o strategie distinctă de modernizare a lanţului de retail. „Obiectivul pe care ni l-am propus a fost să avem pe de o parte o bună acoperire teritorială, iar pe de alta, ca interacţiunea cu staţiile noastre, cu produsele şi serviciile oferite să fie una distinctă, extrem de bine plasată din punct de vedere calitativ“, ne-au declarat reprezentanții Rompetrol. Iar rezultatele sunt mai mult decât îmbucurătoare. „Toate măsurile adoptate ne-au asigurat o creștere cu 30% în perioada ianuarie-iunie a numărului persoanelor care au vizitat stațiile noastre“, ne-au explicat cei de la Rompetrol.
În urmă cu un an, reprezentanții companiei Mol România au inaugurat pe piața locală noul concept de retail Fresh Corner, prin care a intrat în competiție directă cu supermarketurile. Strategia MOL de dezvoltare a noului concept de retail cuprinde două direcții principale. Prima este legată de produsele servite în magazin, iar cealaltă se bazează pe o sortimentație de alimente și bunuri de strictă necesitate, mult mai extinsă decât cea pe care o găsim de obicei în magazinele din benzinării. „Pe segmentul consumer, MOL a dezvoltat permanent mixul de produse și servicii. În vara anului trecut, am implementat în cadrul unui proiect pilot în cinci stații din România și alte 23 în regiune, cel mai recent concept de retail dezvoltat de Grupul MOL – Fresh Corner. Acesta reprezintă punctul central al noului concept de magazin din benzinăriile MOL, care acordă o mai mare importanță produselor alimentare proaspete, cumpărăturilor pentru acasă și sortimentelor de cafea“, ne-a declarat Kinga Daradics, CEO Mol România. Produsul vedetă în stațiile Fresh Corner este cafeaua. „Vânzările au crescut de peste două ori. Ne așteptăm la rezultate și mai bune pe viitor“, ne-a mai spus Kinga Daradics, precizând că grupul MOL estimează că vânzările non fuel în benzinării vor crește semnificativ în următorii ani, cu un ritm de peste două cifre. „În prezent, ponderea vânzărilor de produse altele decât carburanții – în vânzările medii pe stație – este de asemenea exprimată cu două cifre“, a adăugat CEO-ul Mol România.
Vânzări mai mari, rețele mai extinse
După mai mulți ani de scădere, anul trecut vânzările de carburanți au crescut în volume ca urmare a scăderii prețurilor medii la carburanții cu aproape 10% pe fondul prăbușirii cotației țițeiului. Potrivit CEO-ul Mol România, compania a înregistrat o creștere de 17% a volumelor de vânzări retail anul trecut. Și în primele trei luni din acest an compania a înregistrat o creștere a vânzărilor cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai mare creștere înregistrată de Mol România a fost raportată la motorină (20%), în cazul benzinei, vânzările fiind mai mari cu 16%. Compania avea la finele anului 202 stații, iar în prezent a ajuns la 206 și vrea să depășească 210 unități până la finele anului, conform planului de extindere anunțat anterior. Compania vrea ca în decurs de câțiva ani să prindă un loc pe podium, devansând Lukoil, care are în prezent o rețea de 300 de stații.
O creștere a vânzărilor de carburanți în primul trimestru al anului a fost raportată și de Rompetrol, unde volumele comercializate pe piața internă s-au majorat cu 12%, depășind 516.000 de tone. În prima parte a anului compania a reușit să-și extindă rețeaua de distribuție la 717 puncte, iar planurile nu se opresc aici. „Una din priorităţi este categoric finalizarea programului de modernizare şi rebranding a staţiilor noastre din România.
În perioada 2014-2015 am început acest proces amplu şi în România mai avem de încheiat doar lucrările de interior la 9 staţii“, ne-au transmis reprezentanții companiei. Mai mult, Rompetrol ar putea să-și extindă semnificativ rețeaua pe plan local conform proiectelor de investiţii identificate pentru a fi implementate în cadrul Fondului de Investiţii menţionat în cadrul Memorandumului de Înţelegere semnat între KMG şi statul român. „Putem face referire aici, numai într-o primă etapă, de proiecte de peste 300 de milioane de dolari ce ar viza atât extinderea lanţului de retail, cât şi construcţia unei centrale de cogenerare la Midia“, ne-au transmis reprezentanții companiei. Investițiile grupului KMG Internațional în România și în statele în care este prezent s-ar putea ridica în următorii ani la aproximtaiv trei miliarde de dolari, așa cum au anunțat chinezii de la CEFC care au semnat un acord cu kazahii pentru preluarea a 51% din grupul Rompetrol. Chinezii vor să se dezvolte masiv pe piața europeană și să refacă Drumul Mătăsii, iar România, care are deschidere la Marea Neagră, ar putea deveni hub regional, în contextul în care kazahii dețin și operează cea mai mare rafinărie de pe plan local.