Noua terapie care promite să te facă mai deştept

Intelectualii din România au devenit tot mai interesați de orientarea către dezvoltarea personală prin intermediul exerciţiilor de antrenare a minţii. Acest lucru s-a observat după lansarea primei platforme de pe piaţa autohtonă dedicată exerciţiilor de brain fitness, www.brainfitness.ro.

Doar în primele zile de la lansare, platforma a avut peste 22.000 de vizualizări şi peste 500 de conturi create. În plus, profilul utilizatorului român este foarte asemănător cu cel al utilizatorilor din ţări în care exerciţiile de brain fitness sunt foarte populare, precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie sau Germania.
Crearea platformei româneşti de Brain Fitness a venit ca urmare a studiilor efectuate în ultimii ani de universităţi de renume (Cornell University, Oregon University, University of California), ce au demonstrat că ne putem antrena şi modela creierul generând astfel noi neuroni şi sinapse, rezultatul fiind creşterea potenţialului acestuia. Studiile au arătat că exercitiile de training mental cresc atât performanţa în activităţi de rezolvare de probleme, luare a deciziilor, învăţare, memorizare, concentrare, cât şi răspunsul imunitar al organismului.
“Capacitatea creierului de a genera noi neuroni şi de a se remodela este una dintre marile descoperiri din neuroştiinţe. Exerciţiile de training mental conduc la stimularea conectivităţii neuronale, având astfel un impact direct într-o mai bună funcţionare a creierului şi organismului”, a declarat Adina Chiriţă, Medic Specialist Neuroimagisticţ, reţeaua privată de sănătate Regina Maria.
Platforma BrainFitness.ro poate fi accesată atât de pe calculator, cât şi de pe alte device-uri, precum smartphone-urile sau tabletele.