Noua tulpină a coronavirusului face ravagii pe întreg globul. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunțat miercuri că această nou variantă a virusului continuă să se răspândească în întreaga lume şi era prezentă săptămâna trecută în 60 de ţări şi teritorii, cu 10 mai mult decât la data de 12 ianuarie, relatează AFP, citată de Agerpres.
De cealaltă parte, varianta sud-africană, care, la fel ca cea britanică, este mult mai contagioasă, se răspândeşte mai lent şi este prezentă în 23 de ţări şi teritorii, cu 3 mai mult decât la data de 12 ianuarie, a precizat OMS în analiza sa epidemiologică săptămânală.
În același timp, OMS a mai precizat că că monitorizează constant răspândirea altor două variante care au apărut în Brazilia, una dintre acestea, P1, fiind detectată în Japonia la patru persoane sosite din ţara din America de Sud.
„În prezent, există puţine informaţii disponibile pentru a se putea şti dacă transmisibilitatea sau severitatea sunt modificate de aceste noi variante”, a notat agenţia ONU, subliniind însă că unele dintre caracteristicile genetice similare necesită studii mai aprofundate.
Când a apărut noua tulpină de COVID
De menționat este faptul că varianta britanică a fost raportată de OMS la jumătatea lunii decembrie și este considerată cu 50-70% mai contagioasă decât coronavirusul iniţial şi este prezentă în cele şase zone geografice ale OMS, în timp ce varianta sud-africană este prezentă doar în patru dintre acestea, a subliniat OMS fără preciza în care dintre ele.
Totodată, aceste două variante, mai contagioase, nu sunt a priori mai periculoase, în conformitate cercetările efectuate până în prezent, însă îmbolnăvind mai uşor un număr mai mare de oameni, ele cresc presiunea asupra sistemelor sanitare, care în unele ţări, precum Marea Britanie şi Statele Unite, ajung uneori în colaps.
Trebuie menționat faptul că pandemia de coronavirus a provocat până în prezent peste 2 milioane de decese. În acest context, OMS notează că numărul deceselor a crescut cu 9% în cursul săptămânii care s-a încheiat la 17 ianuarie, în comparaţie cu săptămâna precedentă, atingând un record de 93.000 de decese.