A patra generaţie Apple TV ar putea avea un preţ de 149 sau chiar 199 de dolari, aproape dublu faţă de preţul celei de a treia generaţii, de 69 de dolari.
Apple TV a fost lansat în 2012, la 99 de dolari, nivel care a fost scăzut ulterior. Gigantul IT intenţionează să scoată pe piaţă noul produs la 9 septembrie, cel "vechi" şi mai puţin performant urmând să fie comercializat în continuare, ca model entry-level, relatează site-ul de specialitate Fortune.com.
Potrivit informaţiilor vehiculate în piaţă, device-ul va avea noi caracteristici, referitoare la o nouă telecomandă, aplicaţie Siri (care trimite solicitări către serverele Apple), App Store (magazin virtual), o nouă interfaţă, un SDK (Software Development Kit – Trusă de dezvoltare a programelor).
Oficialii producătorului au anunţat că lucrează la o aplicaţie prin care utilizatorul va avea acces la un set de programe favorite, contra unui abonament lunar.