Noua generaţie a modelului Citroen C3 va fi lansată la nivel european în noiembrie, iar în România maşina va fi disponibilă la sfârşitul lunii februarie din 2010, au declarat, luni, oficialii reprezentanţei locale a Citroen.Actuala generaţie a modelului C3 a fost comercializat în peste două milioane de exemplare, a anunţat Citroen România, într-un comunicat de presă."Înnoirea acestui model este de o importanţă majoră pentru marcă şi ne oferă mijloacele de a ne realiza amb
Noua generaţie a modelului Citroen C3 va fi lansată la nivel european în noiembrie, iar în România maşina va fi disponibilă la sfârşitul lunii februarie din 2010, au declarat, luni, oficialii reprezentanţei locale a Citroen.
Actuala generaţie a modelului C3 a fost comercializat în peste două milioane de exemplare, a anunţat Citroen România, într-un comunicat de presă.
„Înnoirea acestui model este de o importanţă majoră pentru marcă şi ne oferă mijloacele de a ne realiza ambiţiile referitoare la creşterea cotei de piaţă, atât în ceea ce priveşte clienţii particulari, cât şi clienţii întreprinderi”, a declarat, în comunicat, directorul general al Citroen, Frédéric Banzet.
Noul C3 va avea un parbriz denumit „Zenith”, mai lung decât un parbriz standard, pentru a oferi pasagerilor vizibilitate îmbunătăţită şi mai multă luminozitate.
Potrivit Mediafax, maşina va fi produsă în Franţa, în uzinele Aulnay şi Poissy. Noua generaţie a C3 va avea o lungime de 3,94 metri şi o lăţime de 1,71 metri.
Modelul va fi echipat cu un propulsor diesel care va emite 99 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, iar din 2011 maşina va avea o nouă generaţie de motoare, mai economice, potrivit producătorului.
Vânzările de autoturisme Citroen în România au scăzut cu 0,9% în primele cinci luni, de la 922 unităţi la 913 maşini, pe o piaţă a automobilelor care a coborât cu 49,2% în perioada analizată, la 57.894 unităţi. Astfel, cota de piaţă a constructorului francez a urcat cu 0,5 puncte, la 1,6%.
Anul trecut Citroen a vândut 2.634 autoturisme în România, în scădere cu , 28,1% faţă de 2007, pe o piaţă a automobilelor care a scăzut cu 14,1%, la aproape 271.000 de unităţi.
SURSA: Mediafax