Mai mult, reprezintă un instrument important (dar nu singurul) pentru recuperarea a două din decalajele de care România suferă cronic în comparație cu Europa: cel de productivitate și cel de competitivitate. Adică cât și cum muncim în comparație cu țările europene. Și acolo, în țările la care ne uităm de multe ori doar din perspectiva bunăstării cetățenilor lor, există decalaje importante de competitivitate față de Statele Unite, spre exemplu. Pierderea competitivității statelor europene datorată și abordării „sociale“ a muncii a determinat UE să adopte Strategia UE 2020 cu obiective clare de creștere a gradului de ocupare și a productivității. De cât și cum muncim depinde cât avem, altă ecuație nu există în capitalism.
Dincolo de tabloi­dizarea ridicolă a acestei legi – o patimă în care cad în mod nefericit mulți dintre cei care comentează subiecte economice azi – nicio persoană responsabilă nu poate evita să observe că, pentru prima oară, accentul în piața muncii se pune pe performanță. Contractele de muncă sunt nu numai obligatorii – cu penalizarea celor care continuă să angajeze la negru – ci sunt însoțite de o fișă a postului cuprinzând obligațiile clare ale angajatului. Fișa postului este un instrument de măsurare a performanței, dar și de protecție pentru angajat, evitându-se în acest fel abuzurile angajatorului. Mai mult, concedierile vor avea la bază în primul rând criteriile de performanță setate de comun acord cu angajatorul la începutul relației contractuale.
Cu alte cuvinte, în acest nou Cod al muncii angajații performanți, cei care își realizează obiectivele și investesc în dezvoltarea lor profesională, nu au de ce să se teamă. În acest nou Cod al muncii, angajatorul care dorește să respecte legea va oferi angajaților obiective clare de performanță, măsurabile și, în plus, îi va da acestuia șansa la pensie și asistență socială. Nici acest tip de angajator nu are de ce să se teamă de această nouă lege. Sigur, prin aplicarea acestei legi sindicatele își pierd unele privilegii, căci cum altfel poate fi numită prevederea vechii legi prin care reprezentanții sindicali aleși nu puteau fi concediați timp de doi ani după ce își termină mandatul? Care era valoarea adăugată într-o companie a unui sindicalist fără mandat? Contractul său de muncă avea vreo legătură cu performanța sa?  Această lege este nu numai un pas de reformă important într-o piață anchilozată în principii socialiste referitoare la muncă, ci și o victorie a profesioniștilor.
Poate pentru prima oară, patronatele credibile și-au angajat întreaga expertiză într-un adevărat dialog constructiv cu autoritățile. Camera de Comerț America­nă, Consiliul Investitorilor Străini, multe alte organizații patronale au lucrat împreună pentru reformă și au demonstrat că doresc progresul României. Ar fi fost bine ca vocea angajaților să fie reprezentată corect, și nu doar din perspectiva pierderii unor privilegii sindicale. Atunci, poate, angajații ar fi obținut și mai mult. Fiecare actor din această ecuație a dat măsura propriei sale valori. Un lucru este cert: cei care vor să muncească și să progreseze în România au câștigat.

Alexandra Gâtej este președinte al Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham) și fost consilier prezidențial