Noul director general de la Societe Generale, Slawomir Krupa, a făcut un anunț important în ziua de luni, 18 septembrie. Acesta a promis că va tăia costurile pentru a creşte profiturile până în 2026.
Noul director general de la Societe Generale, Slawomir Krupa, a prezentat luni primul său plan strategic pentru cel de-al treilea mare grup bancar din Franţa. Acesta susține că tăia costurile pentru a creşte profiturile până în 2026.
Ambiţia sa este de a face din Societe Generale o „bancă solidă”
Slawomir Krupa a spus că ambiţia sa este de a face din Societe Generale o „bancă solidă”. Astfel, vrea să stabilească mai multe obiective care pot fi atinse într-un context dificil caracterizat de încetinirea creşterii economice.
Anunțul a venit după mai mulţi ani de performanţe modeste, conform informațiilor publicate de Reuters.
Conform noului plan strategic, Societe Generale va ţinti o rentabilitatea capitalului propriu (ROTE) cuprinsă între 9 şi 10% în 2026. Cifra este în creştere faţă de un ROTE de 5,6% la finele lunii iunie.
De asemenea, banca franceză intenţionează să îşi reducă raportul costuri/venituri, un indicator al eficienţei unei bănci, până la mai puţin de 60% în 2026, de la 75% în trimestrul al doilea.
„Vom consolida grupul printr-un portofoliu de business simplificat, luând acţiunile cele mai bune pentru a acumula capital şi a creşte flexibilitatea, îmbunătăţind structural marja operaţională şi menţinând menajamentul nostru bun al riscurilor”, a spus Slawomir Krupa.
Noile obiective sunt bazate pe estimarea că veniturile vor înregistra o creştere anuală de 0-2%
Noile obiective ale Societe Generale sunt bazate pe estimarea că veniturile vor înregistra o creştere anuală cuprinsă între 0 şi 2%, până în 2026. Potrivit sursei menționate, grupul francez nu a oferit noi informaţii cu privire la posibile vânzări de active.
Anunțul a venit după ce luna trecută Slawomir Krupa a spus că are de gând să menţină un control strict când vine vorba de portofoliul de active. Krupa intenţionează să vândă patru divizii Societe Generale din Africa. Mai mult, vrea să plaseze sub revizuire o a cincea divizie din Europa.
Dacă la începutul anilor 2000 concura de la egal la egal cu BNP Paribas, Societe Generale a trecut printr-o perioadă tumultoasă în ultimii 15 ani. Aceasta a fost marcată de pierderile rezultate de pe urma tranzacţiilor dezastruoase făcute de un trader înainte de criza financiară din 2008. Un alt factor a fost ieşirea costisitoare din Rusia ca urmare a invadării Ucrainei.
BRD – Groupe Societe Generale operează în România o reţea de 441 de unităţi. Este cea de-a treia mare bancă de pe piaţa locală.