Schimbări importante privind un document obligatoriu în pandemie pentru România. Autoritățile au anunțat o serie de modificări în privința completării formularului digital obligatoriu la intrarea în țară. Se modifică perioada, cât și amenzile.
Autoritățile din România au făcut recent o serie de schimbări în privința completării formularului digital obligatoriu la intrarea în țară. Acestea vor intra în vigoare de săptămâna viitoare.
Practic, se extind de la 72 de ore de la 24 în prezent termenul pentru înregistrarea online înainte de trecerea frontierei și rămân disponibile și cele 24 de ore de după intrarea în țară, în care documentul mai poate fi completat pentru a se evita amenda. Cuantumul minim al acesteia se reduce la 500 de lei. De asemenea, mai multe categorii profesionale se vor putea înregistra o singură dată, și nu la fiecare intrare în țară.
„Este vorba de piloți, mecanici de locomotivă, transportatori de mărfuri, persoane care lucrează în statele vecine nouă și practic o dată pe zi, de două ori pe zi traversează granița, navigatori, inclusiv personal medical care există posibilitatea să transporte pacienți peste graniță și să se întoarcă în aceeași zi”, a explicat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Adriana Pistol.
Noile măsuri au fost adoptate încă de joi
Guvernul a anunțat, joi, noi modificări în completarea formularului digital pentru intrarea în România. Modificările au fost aprobate printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința de joi a Guvernului.
Astfel, a fost prelungit termenul în care PLF poate fi completat, de la 24 de ore înainte de a intra în țară la 72 de ore înainte de a intra în țară. Formularul poate fi completat și după 24 de ore de la intrarea în țară.
„Dacă până acum aveam 24 de ore să completăm acest formular, am extins această perioadă la 72 de ore înaintea utilizării formularului. Mai mult, sunt și cele 24 de ore ulterioare trecerii în care poate fi prezentat acest formular. Completarea acestui formular este considerat împlinit atunci când datele sunt corecte, pentru că dacă introducem date eronate sau incomplete nu se cheamă că l-am completat”, a afirmat secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.
De asemenea, s-a redus și valoarea amenzilor, respectiv pragul minim a scăzut de la 2.000 la 500 de lei. Potrivit lui Andrei Baciu, persoanele care au contestat amenda în instanță, dacă în final vor fi amendate, vor primi amenda de 500 de lei.
Care sunt excepțiile?
Totodată, OUG stabilește și categoriile de persoane care sunt exceptate de la completarea PLF-ului:
a) piloții de aeronave și personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;
b) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care
asigură transport de persoane;
c) personalul navigant maritim și fluvial, precum și personalul de deservire a platformelor maritime;
d) personalul navigant îmbarcat la bordul navelor, elicopterelor și personalul de deservire a platformelor maritime situate în zona economică exclusivă a României și care nu se deplasează pe teritoriul altui stat;
e) polițiștii care participă la misiuni de aducere în România, sub escortă, a persoanelor urmărite internațional și a celor transferate în vederea continuării executării pedepsei cu închisoarea în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) personalul implicat în executarea misiunilor de transport pacienți ai serviciului medical la și din unități sanitare aflate în afara teritoriului României.
g) persoanele care în vederea deplasării la locul de muncă tranzitează frontiera de stat cel puțin o dată în 24 de ore;