"Gazprom şi partenerul chinez CNPC (China National Petroleum Corporation) au semnat un acord privind data lansării livrărilor de gaze prin intermediul gazoductului "Puterea Siberiei": aceasta este 20 decembrie 2019", a anunţat marţi şeful Gazprom, Alexei Miller. 

Acordul vine pe fondul vizitei la Moscova a preşedintelui chinez Xi Jinping. 

În mai 2014, Gazprom a semnat un prim acord cu firma chineză de stat CNPC privind livrarea anuală a 38 de miliarde de metri cubi de gaze către China, timp de 30 de ani, prin ruta estică, denumită şi "Puterea Siberiei", un gazoduct de 3.000 de kilometri. Livrările prin această primă conductă ar urma să înceapă în 2018. Va fi construită şi o conductă pe ruta vestică, asigurând legătura directă între zăcămintele de gaze din Vestul Siberiei şi zona de nord vest a Chinei, prin Republica Altai. 

Acordul de 400 de miliarde de dolari dintre Rusia şi China necesită investiţii de 55 de miliarde de dolari din partea Moscovei, inclusiv foraje în noile zăcăminte destinate aprovizionării Chinei. 

În momentul în care va fi terminată şi ruta vestică, China va deveni cel mai mare importator de gaz rusesc (68 de miliarde de metri cubi anual), depăşind Germania (40 miliarde de metri cubi). 

Gazprom este cel mai mare exportator mondial de gaze naturale, în principal în Europa, dar furnizează şi gaze naturale lichefiate în Asia. Compania are, de asemenea, operaţiuni în domeniile producţiei de petrol şi energiei electrice. 

 AGERPRES