Noul guvern ceh nu îşi va asuma un termen ţintă pentru adoptarea euro

Noul premier ceh, Petr Necas, învestit de mai puţin de 30 de zile, a declarat vineri că guvernul nu se va angaja la un termen ţintă pentru adoptarea euro, deoarece un curs valutar flexibil va aduce beneficii ţării, iar trecerea prea rapidă la moneda unică ar ridica inflaţia. Potrivit lui Necas (45 de ani), un curs valutar flexibil va fi în beneficiul Cehiei pe măsură de preţurile de consum converg cu cele din statele europene mai bogate. Coroana cehească s-a apreciat în iulie c

Noul premier ceh, Petr Necas, învestit de mai puţin de 30 de zile, a declarat vineri că guvernul nu se va angaja la un termen ţintă pentru adoptarea euro, deoarece un curs valutar flexibil va aduce beneficii ţării, iar trecerea prea rapidă la moneda unică ar ridica inflaţia.

Potrivit lui Necas (45 de ani), un curs valutar flexibil va fi în beneficiul Cehiei pe măsură de preţurile de consum converg cu cele din statele europene mai bogate.

Coroana cehească s-a apreciat în iulie cu 3,7% faţă de euro, cel mai puternic avans dintre cele 177 de monede urmărite de Bloomberg.

„Programul de guvernare nu va include niciun termen ţintă şi nicio promisiune de a ne alătura zonei euro. Exporturile sunt importante, dar în această ţară nu trăiesc doar exportatori”, a declarat noul premier ceh, făcând referire la presiunile exercitate de exportatori pentru adoptarea mai urgentă a euro.

Printre cei mai mari exportatori din Cehia se numără Skoda, subsidiară a gigantului Volkswagen AG, şi Hyundai Motor Co.

Statul central-european se redresează după cea mai dificilă recesiune din era post-comunistă. Exporturile generează circa 70% din Produsul Intern Brut, care ar trebui să crească, potrivit estimărilor oficiale, cu 1,6% în acest an şi 2,3% în 2011, după ce s-a contractat cu 4,1% în 2009.

Coroana s-a tranzacţionat în această săptămână aproape de maximele ultimului an şi jumătate. Skoda, care vinde 92% din producţie peste hotare, a arătat în repetate rânduri că fluctuaţiile valutare îi afectează semnificativ afacerile, cerând adoptarea euro.

SURSA: Mediafax