Astăzi, 16 februarie, candidatul propus pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, Dorin Recean, a primit votul de încredere al Parlamentului. Un număr de 62 de deputați din cei 101 din Parlamentul Republicii Moldova au votat pentru candidatura lui Dorin Recean.

Comuniștii și socialiștii au încercat să blocheze tribuna și au scandat că vor alegeri parlamentare anticipate

Totuși, opoziția formată din BECS și Partidul Șor, care dețin minoritatea în Legislativul de peste Prut, s-au opus învestirii noului Guvern. În timp ce Dorin Recean își prezenta planul de acțiuni și garnitura guvernamentală, în fața Parlamentului se desfășurau acțiuni de protest.

La protestele de astăzi de la Chișinău au participat câteva zeci de simpatizanți ai Mișcării pentru Popor, reprezentată de Partidul Şor și susținători ai partidelor Socialist și Comunist. Chiar dacă deputații comuniști și socialiști au blocat tribuna și au scandat că vor alegeri parlamentare anticipate, noul guvern a fost învestit, în favoarea sa fiind consemnate 62 de voturi, a informat presa de la Chișinău.

Prim-ministrul ales Dorin Recean și miniștrii desemnați urmează să depună jurământul de învestire în fața președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Dorin Recean, care a activat în calitate de secretar al Consiliului Suprem de Securitate al țării, a fost nominalizat să formeze noul guvern după ce, în data de 10 februarie, premierul Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia din funcție.

Recean susține că statutul de stat neutru s-ar putea în curând să nu mai funcționeze în Republica Moldova

Statutul de neutralitate este un concept de politică externă care s-ar putea ca în curând să nu mai funcţioneze şi care nu oferă garanţii, în cazul unei agresiuni, a declarat Dorin Recean, la audierile de astăzi din Parlament.

Întrebat de un deputat dacă va face demersuri pentru recunoaşterea internaţională a statutului de ţară neutră a Republicii Moldova sau va rămâne o opţiune unilaterală, noul prmeier moldovean a declarat următoarele: „Dar cine credeţi că va atenta la securitatea Republicii Moldova şi cine nu respectă azi acest statut? Trebuie să înţelegem ce înseamnă acest statut. Este un instrument de politică externă care s-ar putea ca curând să nu funcţioneze.”, a răspuns Dorin Recean, conform agora.md.

„De aceea e nevoie ca noi să consolidăm capacitatea de apărare. Neutralitatea e un instrument de politică externă, dar care nu ne asigură în caz de agresiune. Trebuie să avem în vedere limitările acestui instrument.”, a adăugat Dorin Recean în fața deputaților moldoveni.