Vicepremierul Raluca Turcan a declarat astăzi că este exclusă amânarea aplicării legii pensiilor, menţionând că aceasta va fi respectată.
„Exclus! Doresc să spulber toată această intoxicare care s-a tot rostogolit în spaţiul public. Legea pensiilor a fost promulgată, legea pensiilor a fost asumată şi ea se va respecta”, a arătat Raluca Turcan, la RFI.
Ea a susţinut că Guvernul Orban a preluat o situaţie economică deosebit de grea, iar bugetului asigurărilor sociale de stat îi lipsesc 2,2 miliarde lei.
„Am preluat o situaţie economică deosebit de grea şi trebuie să o stabilizăm. Evident, nu ne plângem pentru că ne aşteptam la lucrul acesta, dar, pe fond, fiecare român trebuie să ştie ce prăpăd a lăsat în urmă Guvernul PSD. Pe de o parte, avem instituţii publice înţesate de rubedenii şi clienţi de partid, aceştia vor pleca acasă unul câte unul, iar funcţionarii bine pregătiţi şi harnici nu trebuie să aibă nicio teamă. Banii risipiţi până acum vor trebui economisiţi şi puşi angajaţii să lucreze în folosul priorităţilor românilor. În numai trei zile de la preluarea acestei guvernări, am descoperit în ministere lucruri greu de imaginat. Bugetul pentru tot anul 2019 a fost construit pe un deficit bugetar total de 2,76% din PIB”, a afirmat Turcan.