La sfarsitul lunii martie, romanii care au facut comenzi la inceputul anului vor putea intra in posesia primelor computere. Pana acum, din Romania au venit aproximativ 40 de comenzi, afirma Cristian Teodorescu, director de vanzari la IRIS, distribuitorul produselor Apple.
In ciuda numarului mare de comenzi, este prea devreme pentru a vorbi de un succes al computerului produs de Apple. Este posibil ca noul iMac sa se bucure de popularitatea primului iMac vandut, la nivel mondial, in sase milioane de exemplare sau, tot asa de bine, nu e exclus sa aiba soarta lui Power Mac G4 Cube, care desi multiplu castigator de premii pentru design, este in prezent doar exponat in Muzeul de arta moderna din New York.
Dincolo de orice previziune, noul iMac este o bijuterie tehnica. In primul rand, designul este cu adevarat revolutionar. Unitatea centrala este o semisfera din policarbonat care comunica cu display-ul LCD de 15 inci, 100% digital, printr-un brat metalic flexibil. Datorita usurintei cu care se articuleaza acest veritabil „gat” din inox la 180 grade orizontal si 90 de grade vertical, displayul seamana cu un chip omenesc. De altfel, aceasta asemanare a fost valorificata intr-un clip publicitar, in care calculatorul face miscari aproape umane.

Un ministudio digital

„Noul iMac este centrul universului digital”, afirma Cristian Teodorescu. Directorul de vanzari de la IRIS se refera la multitudinea de accesorii digitale care pot fi atasate computerului: camera video, dispozitive portabile MP3 Player, camera foto digitala, Palmtop-uri compatibile si cu Windows.
Pe langa fanii Mac, care reprezinta o mare parte din piata, noul computer ii vizeaza si pe utilizatorii care fac prelucrari grafice, web design sau paginare. Celor de la Apple le place sa considere noul iMac un veritabil studio digital, datorita aplicatiei optionale Final Cut Pro, care este varianta profesionista a iMovie – accesibila si utilizatorilor obisnuiti. Folosind imaginile inregistrate cu o camera video digitala descarcate pe hard disc, aplicatia iMovie face din montajul de televiziune o joaca la indemana oricui. In plus, cea mai complexa dintre cele trei configuratii ale calculatorului, dotat cu Superdrive CRW/DVD permite si scrierea de DVD-uri.
Aplicatiile de divertisment reprezinta o tendinta adoptata si de Microsoft Corp. sau Moxi Digital Inc, care intentioneaza sa transforme PC-ul intr-un centru digital al locuintei. Extinderea producatorilor de soft si hard catre domeniile conexe este o consecinta a scaderii dramatice a pietei internationale IT. Din piata computerelor, Apple detine o cota foarte mica (circa 3%). Insa cartea de vizita cu care s-a laudat compania de-a lungul anilor nu este volumul vanzarilor, ci capacitatea acesteia de a pastra, prin usurinta de folosire si design, o masa de utilizatori fani.
La nivel hardware, marea atractie a noului iMac consta in modul in care este dispusa unitatea centrala (sediul inteligentei artificiale) – o semisfera din policarbonat alb care chiar seamana cu un creier uman. Unitatea centrala nu are sursa externa.
Calculatorul vine dotat cu un procesor G4 la 700 sau 800 Mhz. Conform filozofiei Apple, spre deosebire de alti producatori, conteaza nu atat numarul Megahertzilor, cat performanta efectiva a procesorului. Un test facut pe Adobe Photoshop 6.0 arata ca procesorul Power Mac G4 la 733 MHz este cu 33% mai rapid decat un Pentium 4 la 1,7Ghz. Trebuie precizat insa ca testul a fost facut de cei de la Apple.
Legat de performantele si aspectul noului iMac, analistul Cliff Edwards din Silicon Valley este de parere ca ideea lui Steve Jobs, directorul Apple, este „draguta”, cu amendamentul ca pentru a fi, cu adevarat, centrul „casei digitale” in toata regula, noul iMac mai are nevoie de inca trei lucruri: un sistem care sa integreze toate „sursele” de divertisment din locuinta; un player digital, de tip iPod compatibil atat cu Mac, cat si cu PC si un Palm care sa permita controlul de la distanta. Timpul insa le rezolva pe toate.