Renault a inceput comercializarea in Romania a doua noi modele Renault, Megane si Megane Coupe. Gama de motorizare pentru cele doua modele include trei tipuri de propulsoare. Primul este un propulsor pe benzina, cu o capacitate de 1,6 litri si 110 CP.
Pe langa acesta, sunt incluse si doua motoare turbodiesel Common Rail: 1,5 dCi 105 CP si 1,9 dCi 130 CP. Pentru toate motorizarile, cutia de viteze este manuala in 6 trepte.
In cazul modelului Megane, pe langa varianta de echipare de baza (Expression) se poate opta pentru inca doua variante (Dynamique si Privilege). De asemenea, noul Megane Coupe dispune de doua variante de echipare: Dynamique si Privilege.
Printre dotarile standard disponibile la ambele modele se numara ABS (cu repartitor electronic de franare EBV), AFU (asistenta la franarea de urgenta), airbaguri frontale pentru sofer si pasager (n.r. dreapta fata), aibaguri laterale torace fata, servodirectie, computer de bord, aer conditionat, radio CD cu MP3, geamuri electrice, etc.
Noul Megane si Noul Megane Coupe beneficiaza de o oferta de lansare de patru ani garantie sau 100.000 km si de o oferta de finantare cu 0% dobanda la leasing.