"Încă din prima zi aş vrea să las faptele să vorbească pentru mine, de aceea în foarte puţine cuvinte vă voi prezenta proiectele pe care doresc să le duc la îndeplinire în acest minister. În primul şi primul rând este vorba despre un proiect care înseamnă ducerea în fiecare casă de român a Internetului de bandă largă. Vorbim despre proiectul RoNet de peste 80 de milioane de euro, care deja a demarat prin trimiterea prenotificării la Comisia Europeană, şi care ne va permite până în 2015 să acoperim cele 3.650 de zone albe în care nu există acces la Internet de bandă largă (…) Vom căuta cele mai bune soluţii pentru a eficientiza acele companii la care ministerul îndeplineşte atribuţiile pe care statul le are ca acţionar. Preocuparea noastră principală pentru acest an este privatizarea Companiei Naţionale Poşta Română prin majorarea de capital, care trebuie să se realizeze, după cu bine ştiţi, în urma discuţiilor cu Findul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, până la sfârşitul lunii iunie 2012", a afirmat Mustea.
Potrivit oficialului, atragerea de fonduri europene, Agenda Digitală pentru Europa şi dezvoltarea sistemelor informatice naţionale aflate în derulare sunt pe lista priorităţilor viitoare.
"(…) ne vom ocupa, în mod special, de derularea şi implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene (…) Suntem conştienţi de oportunitatea pe care ne-o oferă Agenda Digitală pentru Europa, componentă esenţială a Strategiei Europa 2020. Împreună cu toate instituţiile statului, cu societatea civilă, cu societatea academică, ne dorim să îndeplinim dezideratele în ceea ce priveşte alfabetizarea digitală, dezvoltarea competenţelor digitale şi a incluziunii digitale în România. Un alt proiect important este Economia Bazată pe Cunoaştere prin care au fost dotate 255 de comunităţi din România dezavantajate din punct de vedere al cunoaşterii şi accesul la informaţie. Un alt obiectiv important este dezvoltarea în continuare a Sistemului Naţional Electronic de Plăţi online a taxelor şi impozitelor, utilizând cardul bancar, care va permite fiecărui român să-şi plătească taxele şi impozitele datorate statului 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, fără să mai stea la cozi şi fără să mai trebuiască să mai facă drumuri. Pe lista preocupărilor noastre se regăsesc şi celelalte sisteme informatice dezvoltate şi implementate în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Mă refer la Punctul Unic de Contact şi la Sistemul Electronic de Achiziţii Publice care are rolul de a transparentiza procesul de achiziţie publică în instituţiile bugetare din România. Din punct de vedere legislativ, vom continua să susţinem proiectul de lege privind interoperatibilitatea sistemelor informatice ale instituţiilor publice. Din acest punct de vedere, toate instituţiile publice din România trebuie să folosească acelaşi limbaj", a subliniat ministrul Comunicaţiilor.
Sursa: Agerpres