Cel mai nou model al gamei Opel, Adam, a ajuns la primul client din România, fiind comandat la un preţ de 12.700 euro, inclusiv TVA.
Varianta de bază a Opel Adam Glam aleasă de către cumpărătorul român porneşte de la un preţ de listă de 10.242 euro (plus TVA), în timp ce preţul versiunii Slam este cu 242 euro (plus TVA) mai mare, iar Jam cu 403 euro (plus TVA) mai mic.
Propunerile de motorizări sunt ideale pentru utilizarea urbană, puterile dezvoltate de propulsoarele pe benzină fiind de 70, 85 sau 100 CP, disponibile cu o cutie de viteze cu cinci trepte şi, opţional, cu sistemul Start/Stop.
Primul client din România al Adam şi-a dotat maşina cu acest sistem, întrucât modelul va fi folosit în principal în mediul urban, iar nivelul de consum va fi avantajat. De asemenea, acesta a optat pentru combinaţia de culori ‘Red’n Roll’ şi ‘I’ll be black’ (caroserie roşie şi plafon negru), la fel şi pentru cheia în culoarea caroseriei – un element standard Adam, indiferent de nivelul de echipare.
La interior, Opel Adam dispune de 82.000 de combinaţii posibile. În plus, dotările disponibile la costuri accesibile au dat posibilitatea echipării maşinii cu numeroase funcţii de securitate, confort şi stil: Pachet Iarnă (scaune faţă încălzite, volan încălzit), Controlul automat al farurilor, oglinda retrovizoare electro-cromată, senzor de ploaie, Pachet Iluminare (lumini de zi Led, stopuri spate cu Led) şi Sistemul multimedia IntelliLink.
Opel Adam a fost una dintre atracţiile principale la Salonul Auto de la Paris, unde a avut loc lansarea oficială în luna septembrie 2012.
Maşina include o gamă largă de capitonaje stilate ale plafonului, lumini indirecte ce luminează consola centrală şi ornamente colorate pentru jante, precum şi noul sistem infotainment IntelliLink, care integrează smartphone-ul proprietarului în autovehicul (Android şi Apple iOS).
Pentru modelul Opel Adam, comenzile au început încă din luna septembrie, fiind dezvoltat în Germania la Centrul tehnic şi de design internaţional din Rüsselsheim. Investiţia în noul model se ridică la 190 milioane de euro pentru începerea producţiei, din care 120 de milioane euro s-au cheltuit pentru dotarea uzinei propriu-zise.
Sursa: Agerpres