Cei de la AUR sunt siguri că Dacian Cioloş nu va primi votul Parlamentului pentru a deveni noul premier al României!
George Simion, copreşedintele acestei formaţiuni politice, este convins că preşedintele Klaus Iohannis “şi-a bătut joc”, de fapt, de cei de la USR atunci când l-a desemnat pe Dacian Cioloş să formeze noul Guvern.
Călin Georgescu rămâne propunerea de premier a AUR
AUR susţine că are o propunere mult mai bună de premier. Este vorba despre Călin Georgescu.
Acesta spune că a discutat de multe ori cu George Simion, discuţii pe care le numeşte “foarte bune şi foarte oneste”. Cei de la AUR îi susţin proiectul său de ţară, iar el a fost de acord să fie propunerea de premier al formaţiunii. Totuşi, el recunoaşte că va pune şi condiţii atunci când vine vorba despre modul în care îşi va sluji ţara.
“Cu partidul AUR și în special prin George Simion, un om de o foarte mare onoare, am avut discuții întotdeauna cu el foarte bune și foarte oneste. Ei și-au exprimat dorința să susţină proiectul de ţară pe care eu l-am propus acum 8 ani și să mă propună ca prim-ministru, din partea lor și din punctul de vedere al situaţiei existente.
Evident că am spus da, pentru că nu aveam de ce să spun nu. Pe mine mă interesează, personal, să-mi slujesc țara. Evident, nu în orice condiții.
Cert este că… cel mai important moment pe care-l trăim ca națiune este acum și, așa cum spunea unul din marii patrioți români și mare politician Nicolae Bălcescu: Națiunea este mai importanta decât libertatea, pentru că libertatea o mai poți recupera, națiunea niciodată, dacă greșești”, a declarat Călin Georgescu pentru Realitatea Plus.
Călin Georgescu, absent din campania electorală a AUR. Care a fost motivul?
Georgescu a explicat şi o situaţie care i-a nedumerit pe mulţi: de ce nu a participat la campania electorală alături de AUR?
“Nu am de ce să fiu in campania electorală, pentru că eu nu sunt membru de partid. A fost o propunere, așa cum au făcut-o și cu alții cei din AUR, foarte onești, cu oameni pregătiți.
M-am numărat printre aceștia și nu am zis nu. Am spus da. Mai ales că dialogul cu ei a fost extrem de onest întotdeauna”, a adăugat Călin Georgescu.