Potrivit primelor informații, PNL și PSD au decis ca funcția de premier să fie deținută prin rotație de cele două partide, iar primii să fie liberalii.
Potrivit deciziei în vigoarea, nominalizarea PNL ar trebui să fie președintele partidului. Cu toate acestea, PSD nu l-ar accepta pe Florin Cîțu după ce au inițiat și votat o moțiune de cenzură împotriva lui.
Surse din cadrul PNL susțin că dacă în urma negocierilor cu PSD, va fi nevoie de un alt premier propus din partea PNL, condiția lui Florin Cîțu este că acesta sa fie un om girat de el. Foarte posibil ca această persoană să fie secretatul general al PNL, Dan Vîlceanu.
”De ce să ne oprim doar aici. Pot fi și alte propuneri. Deocamdată avem doar o decizie de a negocia cu PSD pentru o majoritate”, a spus președintele PNL Florin Cîțu, înainte să intre la negocierile cu PSD, potrivit știripesurse.ro
„Orice altă modificare trebuie votată în forurile statutare ale PNL. Haideți să ne înțelegem pe programul de guvernare. Nu are niciun sens să mergem mai departe, dacă nu ne înțelegem pe programul de guvernare. Este foarte important să avem acest program de guvernare aprobat și după aceea putem merge mai departe. Nu vom ajunge acolo (c.n. discuții legate de premier), dacă nu vom avea programul de guvernare. Diseară (c.n. în BEx) voi discuta despre programul de guvernare. Mandatul pe care îl avem acum este foarte clar”, a spus liderul PNL.
Noul premier se va decide în această seară
Totodată, Lucian Bode a afirmat, la sosirea la negocieri, că PNL are un Birou Executiv în această seară, a ora 19.00, iar deciziile politice le vom lua acolo.
Întrebat despre varianta unei rotaţii a premierilor, în noua alianţă, el a afirmat că ”despre această discuţie au mai vorbit, cu premier prin rotaţie, dar doar au vorbit”.
”Nu există o decizie nici la PNL, nici la PSD. Când va exista o decizie, o să ve explicăm cum am adresat întrebarea. În seara asta cu siguranţă vom discuta despre forma finală a programului de guvernare, el este aproape finalizat şi, aşa cum am spus, structurile partidupului trebuie să valideze programul, după care vom discuta despre acordul politic, şi în a treia etapă vom decide asupra structurii Guvernului”, a spus Bode.
Întrebat despre opţiunea sa, el a afirmat: ”Opinia mea este ca PNL să dea primul-ministru, chiar dacă vom avea o decizie în ceea ce priveşte rotaţia pentru poziţia de prim-ministru, PNL cred că este îndreptăţit să solicite această poziţie la prima rotaţie”.
Bode a mai arătat că în PNL există, deocamdată, două decizii, o decizie a Consiliului Naţional, care spune că preşedintele partidului este propunerea partidului pentru funcţia de prim-ministru (..) şi doi, mai există o decizie a Biroului Politic Naţional, în unanimitate, care spune că Nicolae Ciucă este propunerea PNL”.
”În această seară este posdibil să decidem, dar validarea va veni în BPN. Biroul Executiv propune şi Biroul Politic aprobă”, a arătat el.