Îi va lua locul lui Klaus Iohannis? Un ministru a spus clar: Este dorința mea

Ministrul Transporturilor a fost întrebat miercuri, 19 octombrie, dacă l-ar susține pe Mircea Geoană, în cazul în care acesta ar candida la alegerile prezidențiale din 2024.

Sorin Grindeanu a amintit de faptul că a făcut parte din echipa de campanie a lui Mircea Geoană, în 2009, iar dorința lui este ca România să aibă un președinte de stângă, care să fie și membru PSD.

„Îmi puneţi câte un nume în faţă. Am făcut campanie pentru Mircea Geonă în 2009. Mi-aş fi dorit foarte mult să ajungă preşedinte atunci, la fel ca domnul Adrian Năstase, Victor Ponta. Nu a fost să fie. În 2024 mi-aş dori un preşedinte, după 20 de ani, de stânga, membru PSD. E dorinţa mea de membru PSD. De 20 de ani, România a avut doar preşedinţi de dreapta, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis”, a declarat Sorin Grindeanu la TVR Info.

Amintim că Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a spus în luna iulie că nu poate confirma dacă va candida la alegerile prezidențiale din 2024. El a precizat că nu poate răspunde la această întrebare până nu îşi încheie funcţia de adjunct al secretarului general al NATO.

Cine ar putea avea un succes major la viitoarele alegeri prezidențiale?

În altă ordine de idei, jurnalistul Doru Bușcu a spus că, în opinia sa, nici PNL și nici PSD nu vor avea un succes major la viitoarele alegeri prezidențiale. De altfel, jurnalistul nu vede o personalitate politică în postura de a duce „țara către o economie durabilă”.

„Nu avem la momentul actual niciun membru, nici în PNL, nici în PSD, care să aibă un succes fulminant în 2024. Iar la nivel general, nu există în România nimeni care să ducă țara către o economie durabilă. Ar fi putut face asta Crin Antonescu, însă s-a apucat acum să dea declarații la comandă și este din start scos din joc.

Oameni există, însă nu poți încărca peste noapte o persoană cu putere politică. Avem medici foarte buni, profesori universitari, cercetători, oameni de afaceri de succes, însă nu pot deveni politicieni doar bătând din palme. Dacă luăm în calcul importul din societatea civilă, cum a fost Emil Constantinescu cu Convenția Democrată, această mișcare trebuia deja anunțată, trebuia deja să apară în spațiul public.

Va fi greu, nu are cum să vină cineva să se pronunțe după ce unii s-au zbătut atâta timp, nu vor accepta. Puterea îți oferă o mânie și nimeni nu va da înapoi așa ușor căci nu știu să facă altceva”, a declarat jurnalistul în podcastul „România lui Cristache”.