Ideea unui „președinte independent” este de la sine înțeleasă deoarece în acest fel este descrisă funcția prezidențială de Constituția României.

În ciuda acestui fapt, pentru a elimina ambiguitatea, „independentul” este o personalitate care candidează și este ales nu doar în numele unui partid politic sau a coaliției electorale, ci își asumă o bază politică mai largă, care depășește clivajele politice, a explicat Florin Abraham într-un articol publicat de Revista Cultura.

Care sunt calitățile unui lider independent?

Potrivit spuselor sale, „istoria recentă europeană indică faptul că prin ”independent” nu trebuie să înțelegem o persoană care nu a făcut niciodată politică sau nu este chiar din rândul actualilor oameni politici.”

”Independentul” este un tip de profil politico-psihologic: o persoană cu un sistem de valori și credințe bine conturate, care are curajul de a merge inclusiv împotriva unor ”sminteli colective” și, mai ales, nu este captiv unor grupuri politice și afaceri cu influență nocivă asupra funcționării statului”, spune el.

„De asemenea, este o persoană cu recunoaștere profesională, un lider în domeniul său de activitate, oricare ar fi acela. Niciunul dintre președinții aleși ca independenți nu a fost implicat în cazuri de corupție, toți au o carieră profesională respectabilă, inclusiv în domeniul academic (de exemplu, președinții Austriei și Italiei sunt foști profesori universitari).

Președinții aleși din postura de independenți sunt oameni cu experiență politică sau cu responsabilități de stat ori instituționale anterioare, dar fără a se remarca prin discursuri ideologizate, ceea ce a și permis depășirea barierelor electorale clasice ale partidelor.

Liderii politici independenți nu sunt creații ale marketingului politic, ci sunt personalități care au transmis electorilor credința că ei sunt suficient de puternici pentru a revitaliza instituția prezidențială, nu în calitate de sediu al puterii executive, ci de instituție-simbol pentru națiune”, a explicat Florin Abraham.

Ce șanse au „independenții” pe scena politică din România?

„Politica românească nu a dus lipsă de independenți, unii fiind personalități autentice, care nu au fost neacceptate de partidele politice, alții simpli veleitari, cu o traiectorie politică meteorică.

Cei patru președinți ai României de după 1989 au fost, cu toții, liderii unor partide sau largi coaliții. Chiar și Emil Constantinescu, care nu a fost conducătorul nemijlocit al unui partid politic, a fost ales în 1996 pentru că a fost candidatul unei largi coaliții politice împotriva lui Ion Iliescu și PDSR.

Mai mult, în finalele prezidențiale au intrat doar liderii politici ce au fost președinți de partide. Prin urmare, un candidat independent fără susținerea unor partide politice nu are mari șanse de reușită, dacă avem în vedere istoria electorală postcomunistă.

Ipoteza unui candidat independent care să intre în finala prezidențială și care să nu fie susținut de principalele partide nu poate fi în întregime eliminată deoarece, în acest moment, angajamentele politice ale PSD și PNL sunt de a guverna împreună cel puțin până în 2024. Ar fi o noutate ca principalele două partide să intre împreună în campania electorală, din postura de partide guvernamentale.

Erodarea politică și costul guvernării le-ar afecta pe ambele, ceea ce deschide ipoteza unui vot masiv de protest, catalizat de o personalitate politică aptă să transgreseze clivajele politice. Pentru acest scenariu au fost enunțate diverse nume, lista acestora fiind lungă și, uneori, comică. Însă ipoteza unui vot masiv de protest se poate transforma rapid în realitate dacă problema inflației nu va fi rezolvată pentru majoritatea populației iar imaginea unei guvernări a stagnării, propusă de Opoziție, va deveni tot mai vibrantă”, a adăugat Florin Abraham.

Puteți citi întregul articol AICI.