Daniel Petru Funeriu, fost ministru al Educației în guvernul Boc II din 2009 până în februarie 2012, a venit cu un anunț important privind viitorul președinte al României.

Acesta consideră că turul 2 al alegerilor prezidențiale va fi o finală între candidatul propus de PSD și George Simion, președintele AUR.

„Va fi foarte greu de evitat finala PSD-Simion la prezidențialele din 2024”, a anunțat Daniel P. Funeriu într-o postare pe Facebook de luni, 29 august.

Dacă omul politic candidat din partea PSD nu este cunoscut, în privința AUR acesta va fi mai mult ca sigur George Simion, deoarece acesta are cea mai mare expunere și a câștigat și mai mult capital politic odată cu nunta sa din weekend.

George Simion a făcut anunțul chiar în timpul nunții sale

Liderul AUR este pregătit să mai facă un pas în față pe scena politică din România. Chiar în timpul nunții sale, George Simion a vorbit despre planurile pe care le are în continuare.

Acesta a lansat acuzații dure la adresa politicienilor care au criticat nunta sa, dar și modul în care aceasta a fost realizată. Totodată, el este conștient că ar putea urma și alte lucruri, însă are încredere în votul românilor și se așteaptă la un procent de 50% pentru partidul său la următoarele alegeri.

„Am râs. Știu ce măgării fac împotriva noastră. Ne prostesc cu o grămadă de mizerii. O să luăm 50% la următoarele alegeri. E nunta mea. Mai avem 9 ore.

Eu am anunțat când am fost ales președinte AUR. Românii o să alegă. E cel ales de români la partidul nostru”, a spus Simion, la RTV.

Liderul AUR a vorbit și despre alegerile prezidențiale. El este sigur că AUR va da candidat în turul doi, drept urmare, partidul trebuie să facă alegeri bune. George Simion a mai adăugat că i-a invitat pe mulți politicieni mari la nunta sa, însă niciunul dintre ei nu a venit.

„Legat de alegerile prezidenţiale, AUR va da candidat în turul doi şi e important să alegem bine. Important e să mergem până la capăt şi să dăm ţării preşedinte român.

Lideri politici mari nu au fost la nuntă, treaba lor, mai bine într-un fel, eu i-am invitat”, a spus preşedintele AUR, George Simion, la Antena 3.