Noul preşedinte al României?! El i-ar putea lua locul lui Iohannis: Nu am nevoie să fiu vizibil

Sursă: Administraţia Prezidenţială

Un lider politic cu greutate este la un pas să intre în cursa pentru alegerile prezidențiale. El este un politician extrem de cunoscut, al cărui nume nu de puține ori a fost avansat ca fiind o soluție viitoare pentru Cotroceni. Despre cine este vorba?

Eurodeputatul Dacian Cioloş, fondatorul partidului REPER, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că nu exclude posibilitatea de a candida la alegerile prezidenţiale din 2024.

Conform eurodeputatului, membrii REPER vor fi cei care vor decide cine va fi candidatul noii formaţiuni politice la prezidenţialele din 2024.

„Nu exclud (candidatura la prezidenţiale – n.r). Doar că asta e o decizie pe care o să o iau şi împreună cu colegii, şi în funcţie de care va fi starea de spirit, să vedem care va fi profilul președintelui pe care oamenii îl vor aştepta în 2024.

Ştim foarte bine că nu am nevoie de o candidatură din asta ca să îmi crească notorietatea, să fiu vizibil. Dacă aş candida, voi lua în serios această candidatură şi voi lua în serios şi aşteptările oamenilor”, a comentat Cioloş.

El a explicat că o candidatură la Preşedinţie nu poate fi doar o ambiţie personală a unui politician, ci trebuie să răspundă la o nevoie, la o aşteptare.

Dacian Cioloș, despre candidatura la șefia partidului

Cioloş a menţionat că nu intenţionează să candideze la „şefia” partidului nou înfiinţat.

„Foarte curând va fi înfiinţat un nou congres în care va fi aleasă conducerea partidului. Între timp se organizează filialele, apoi vom începe discuţiile legate de strategie.

E clar că vom avea candidaţi, dar în ce fel vom merge, la care alegeri vom merge singuri, la care în parteneriat, asta o va decide partidul. M-am implicat mai puţin în conducerea executivă. Nu voi candida la şefia partidului”, a declarat Dacian Cioloş.

El a adăugat că REPER va decide cu privire la fiecare dintre scrutinurile electoral de anul viitor dacă va merge separat sau va face alianţe politice. Potrivit acestuia, nu este exclusă nici posibilitatea de a încheia o alianţă chiar şi cu foştii colegi de partid din USR.

Caravana România Europeană, un proiect susținut de liderul REPER

Dacian Cioloş s-a aflat vineri la Iaşi, în urma unei serii de vizite efectuate la proiecte din județele Iaşi, Botoşani, Suceava şi Neamţ, în cadrul Caravanei România Europeană.

„Caravana România Europeană este o modalitate prin care vreau să fiu conectat la realitățile de pe teren, să pot să discut cu oamenii, să pot să le explic şi deciziile pe care le luăm în Parlamentul European, dar să şi culeg informaţii, sugestii şi opinii despre decizii pe care le luăm. Trebuie să cunosc şi realităţile de pe teren.

E o modalitate firească pentru orice politician de a sta de vorbă cu oamenii nu doar în campanie, nu doar atunci când vine să le ceară votul, ci şi când vrea să înţeleagă anumite lucruri, despre cum trăiesc oamenii şi altfel decât din documente şi rapoarte. Din păcate, credibilitatea politicienilor scade pe zi ce trece. Nu văd cum se poate construi altfel decât un dialog cu oamenii”, a mai afirmat Dacian Cioloş.