Noul preşedinte al statului Chile, Sebastian Pinera, a evaluat vineri la 30 de miliarde de dolari pagubele produse de cutremurul şi valul tsunami din 27 februarie, anunţând un „enorm efort de austeritate” în favoarea reconstrucţiei.
Pentru a finanţa reconstrucţia, Guvernul va „realoca unele resurse de la bugetul naţional”, va lua din „economiile sale din străinătate” şi va solicita „credite internaţionale”, a precizat antreprenorul miliardar în vârstă de 60 de ani, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Este adevărat că Chile este o ţară mai săracă decât cu câteva săptămâni înaintea seismului”, a adăugat Pinera, care a preluat funcţia joi, în cursul unei ceremonii de învestire perturbată de noi replici seismice puternice.
„Peste 500 de chiliene şi chilieni şi-au pierdut viaţa, un număr care va creşte deoarece sunt mulţi morţi care nu au fost încă identificaţi şi mulţi dispăruţi”, a adăugat el.
Jumătate de milion de locuinţe au fost distruse sau avariate grav. „Nu avem o estimare definitivă”, dar catastrofa a avut un „impact gigantic”, a declarat Pinera.
Direcţionarea banilor publici spre reconstrucţie
El a evocat „mai multe zeci de miliarde de dolari”, apoi „circa 30 de miliarde de dolari”, referindu-se la pagubele aduse patrimoniului naţional, incluzând infrastructură, şcoli, spitale, aparat productiv, locuinţe.
Un plan de reconstrucţie va fi definitivat, servit de un „fond de reconstrucţie, alimentat de mai multe surse”.
„Trebuie întâi să facem un enorm efort de austeritate în cheltuielile publice şi să reorientăm resursele din zone neprioritare spre reconstrucţie”, a anunţat el.
Chile este primul producător mondial de cupru, cu o treime din ofertă, iar preţul acestuia „a rămas din fericire ferm, ceea ce va furniza resurse adiţionale în vederea reconstrucţiei”, a adăugat preşedintele.
SURSA: Mediafax