Noul preşedinte al României? Mircea Geoană face marele anunţ: Am toată intenţia să…

Mircea Geoană

SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin

Mircea Geoană a spus, vineri, dacă va candida sau nu la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Secretarul general adjunct al NATO a vorbit și despre războiul din Israel.

Mircea Geoană nu vrea să candideze pentru funcția de președinte

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a anunțat, vineri, că nu vrea să candideze pentru funcția de președinte al României. Are deja un loc de muncă: secretarul general adjunct al NATO. Își ia rolul în serios până în ultima secundă. Se dedică 100%.

”Mulţumesc pentru întrebare, sunt aproape flatat că o primesc atât de des, dar vă spun cu aceeaşi seriozitate: am un job de făcut la NATO şi am toată intenţia să mi-l fac până în ultima secundă, cu profesionalism şi cu dedicaţie.

Ar fi ciudat şi pentru mine, şi pentru oricine altcineva să facem altfel. Când îmi termin mandatul, revin la Cluj şi puneţi aceeaşi întrebare şi vă voi spune atunci ce răspuns voi avea”, a declarat, vineri, Mircea Geoană, potrivit agerpres.ro.

Terți actori ar putea folosi războiul din Israel pentru a-şi satisface interesele maligne

A spus, de altfel, că NATO condamnă războiul din Israel. Din punctul lui de vedere, vizitele din Israel ale lui Joe Biden, Rishi Sunak și Ursula von der Leyen au fost ”foarte utile”. Utile au fost și mesajele aliaților importanți și ale blocului comunitar.

Conform lui, nu trebuie pierdut din vedere că există riscul ca ”terţi actori să folosească un astfel de moment incandescent pentru a-şi avansa interesele maligne”.

„Este evident o situaţie extrem de preocupantă, organizaţia noastră a condamnat şi condamnă în continuare aceste atacuri teroriste şi brutale împotriva Israelului. Israelul are tot dreptul să-şi protejeze teritoriul şi cetăţenii, în acelaşi timp, cu multă atenţie, cu privire la proporţionalitatea răspunsului, cu riscul de escaladare şi inflamare, pe care acest subiect îl antrenează.

Cred că vizita preşedintelui Biden a fost extrem de utilă, premierul Sunak a fost, de asemenea, preşedinta von der Leyen. Deci, cred că şi mesajele pe care aliaţi importanţi şi UE l-au dat este foarte, foarte util. Nu trebuie să pierdem din vedere şi riscul ca terţi actori să folosească un astfel de moment incandescent pentru a-şi avansa interesele maligne în regiune şi suntem extrem de atenţi şi de vigilenţi pentru a veghea ca acest lucru să nu se întâmple”, a explicat oficialul NATO.

SUA nu vor abandona nici Ucraina, nici Israelul

Reamintim că locatarul Casei Albe a spus că în cursul zilei de vineri va cere Congresului o finanțare imediată pentru Ucraina și Israel. Joe Biden consideră că sprijinul SUA acordat celor două țări este important. El spune că acesta este nu numai imperativ de securitate națională, ci și un moment critic pentru:

  • viitorul leadershipului american;
  • viitorul democraților din toată lumea.

Situația din Israel este un obiectiv al SUA de a „construi un viitor mai bun pentru Orientul Mijlociu”. Joe Biden a continuat și a spus că tragerea la răspundere a grupării Hamas va preveni alte atacuri pe viitor. Pe de altă parte, el arată că nu este posibilă abandonarea niciuneia dintre cele două țări aflate în război. Dacă s-ar întâmpla așa ceva, spune Biden, ar crește riscul pentru un haos mondial.

Banii pe care SUA îi vor oferi Israelului vor face un Orient Mijlociu „mai stabil, conectat cu vecinii săi, cu pieţe mai previzibile, mai multe locuri de muncă, mai puţine nemulţumiri, mai puţine războaie”. Nu în ultimul rând, Joe Biden a condamnat atacurile grupării Hamas, precizând „Statele Unite rămân angajate faţă de dreptul palestinienilor la demnitate şi la autodeterminare”.