Preşedintele SUA, Donald Trump a declarat, joi, în cadrul întâlnirii cu liderii companiilor aeriene că va anunţa un proiect important de reformă fiscală în următoarele două-trei săptămâni, dar nu a dat mai multe detalii.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a afirmat, în aceeaşi zi, la o conferinţă de presă, că noul proiect de reformă fiscală va fi cel mai complet din 1986 încoace. Noua reformă va reduce povară fiscală a companiilor şi persoanelor şi va stimula creşterea economică, încurajând companiile să creeze mai multe locuri de muncă în SUA. "Aceasta este şi o parte a planului administraţiei Trump de a reduce taxele clasei de mijloc", a menţionat oficialul american.
Preşedintele Comisiei bugetare a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Kevin Brady, a exprimat, într-un interviu acordat canalului Fox News, o opinie pozitivă faţă de declaraţia preşedintelui Trump. "Avem aceeaşi direcţie." Congresmanul american a indicat că cel mai important lucru este stimularea economiei cât mai curând posibil.