Firmele care vor încheia contracte pentru normă întreagă cu sume mai mici decât noul salariul minim brut de 1250 de lei vor fi sancţionate.
Potrivit unei hotărâri de guvern adoptate la sfârşitul anului trecut, peste un milion o sută de mii de angajaţi vor beneficia de această majorare, care a intrat în vigoare acum trei zile. Ministerul Muncii precizează că efortul financiar suportat de angajator, anul acesta, în urma aplicării acestei creşteri salariale, este de 1.015 lei pentru un angajat. Creşterea salariului minim urmăreşte îmbunătăţirea ponderii acestuia în salariul mediu, astfel încât raportul dintre cele două salarii să se apropie de 60%, procent regăsit în ţarile dezvoltate din Uniunea Europeană.RADOR