FBI a desemnat un expert în domeniul securităţii cibernetice pentru a conduce Biroul său din Washington, unul dintre cele mai mari şi mai prestigioase posturi din cadrul agenţiei, a anunţat vineri o purtătoare de cuvânt, citată de „Washington Post”, în ediţia electronică. În calitate de director adjunct pentru Biroul din Washington, Shawn Henry, în vârstă de 47 de ani, va fi responsabil cu investigaţiile federale referitoare la fraudă, corupţie publică şi teror
FBI a desemnat un expert în domeniul securităţii cibernetice pentru a conduce Biroul său din Washington, unul dintre cele mai mari şi mai prestigioase posturi din cadrul agenţiei, a anunţat vineri o purtătoare de cuvânt, citată de „Washington Post”, în ediţia electronică.
În calitate de director adjunct pentru Biroul din Washington, Shawn Henry, în vârstă de 47 de ani, va fi responsabil cu investigaţiile federale referitoare la fraudă, corupţie publică şi terorism în nordul Virginiei şi Districtul Columbia, a declarat purtătoarea de cuvânt Katherine Schweit.
Henry şi-a început cariera ca agent special în Districtul Columbia, în 1989, concentrându-se pe corupţia publică, şi a făcut parte şi din echipa SWAT. În ultimii ani, el a atras atenţia internaţională prin anchetarea unor cazuri de spionaj cibernetic şi fraude şi a apărut ca reprezentant al FBI la conferinţe din SUA şi Europa.
În septembrie 2008, el a fost numit director adjunct al Diviziei Cibernetice a FBI. Potrivit Washington Post, în timpul mandatului său acolo, FBI a înfiinţat birouri pentru combaterea infracţiunilor cibernetice în Estonia, România şi Olanda.
Shawn Henry îl va înlocui pe Joseph Persichini Jr., care s-a retras în decembrie. Acesta a făcut obiectul unei investigaţii interne, fiind acuzat că a trişat la un examen de antrenament în cadrul FBI, potrivit unor surse.
SURSA: Mediafax