Noul sistem de TVA, care presupune plata taxei la încasarea facturii şi nu la emiterea ei, se va aplica de la 1 ianuarie 2013, Codul Fiscal fiind modificat în acest sens în cursul anului 2012.
Noul sistem presupune că exigibilitatea taxei intervine la momentul încasării contravalorii livrărilor/prestărilor efectuate sau, în cazul facturilor neîncasate, în cea de-a 90-a zi calendaristică de la data emiterii facturilor.
Codul Fiscal prevede că, de la 1 ianuarie 2013, două categorii de contribuabili vor aplica obligatoriu noul sistem de TVA – persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care au sediul activităţii economice în România, a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei şi persoanele impozabile, cu sediul activităţii economice în România, care se înregistrează în scopuri de TVA în cursul anului calendaristic curent.
Cifra de afaceri pentru calculul plafonului de 2.250.000 lei este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere, precum şi a operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, realizate în cursul unui an calendaristic.
Persoana impozabilă care în anul precedent nu a aplicat sistemul TVA la încasare, dar a cărei cifră de afaceri pentru anul respectiv este inferioară plafonului de 2.250.000 lei, aplică sistemul TVA la încasare începând cu prima zi a celei de-a doua perioade fiscale din anul următor celui în care nu a depăşit plafonul.
În cazul persoanelor impozabile, cu sediul activităţii economice în România, care se înregistrează în scopuri de TVA în cursul anului calendaristic curent, aplicarea noului sistem de către aceşti contribuabili se face începand cu data înregistrării lor în scopuri de TVA.
Dacă în cursul anului calendaristic curent cifra de afaceri a persoanelor impozabile care aplică noul sistem de plată a TVA depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, sistemul TVA la încasare se aplică până la sfârşitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul a fost depăşit.
Deşi sistemul de TVA la încasare este obligatoriu pentru persoanele impozabile menţionate, acesta nu se aplică de către persoanele impozabile care fac parte dintr-un grup fiscal unic.
Conform reglementărilor din Codul Fiscal, sistemul TVA la încasare se aplică numai pentru operaţiuni pentru care locul livrării sau locul prestării se consideră a fi în România.
Codul Fiscal precizează totodată că persoanele impozabile care au obligaţia aplicării sistemului TVA la încasare nu vor aplica sistemul pentru o serie de operaţiuni care intră sub incidenţa regulilor generale privind exigibilitatea TVA.
Sursa: Agerpres