Simion domină, Ponta revine, Nicușor Dan pierde teren în haosul USR
Un sondaj recent realizat de INSCOP arată o schimbare de paradigmă în cursa pentru Cotroceni. George Simion se menține ferm pe prima poziție, în timp ce fostul premier Victor Ponta pare să devină principala opțiune pentru locul doi în turul final. În același timp, Nicușor Dan este afectat de scandalurile interne din USR, iar Elena Lasconi recuperează din terenul pierdut, mizând pe capitalul de imagine rezultat din statutul de victimă politică.
George Simion este cel mai bine plasat candidat pentru a accede în turul doi
Potrivit directorului INSCOP, Remus Ștefureac, datele adunate la finalul săptămânii trecute indică o stabilitate remarcabilă în scorul lui George Simion, liderul AUR, care ar înregistra între 30% și 33% din intențiile de vot, cu variații minore în ultimele trei săptămâni.
„În afara unei catastrofe, e aproape certă intrarea domniei sale, mă refer la domnul Simion, în turul doi. Și apoi avem trei candidați care se bat pentru al doilea loc. E adevărat, despărțiți, înșirați între 15 și 20%. Ei bine, aceste procente se vor juca în funcție de foarte mulți factori”, a explicat Ștefureac într-un interviu pentru Fanatik.ro.
Această prognoză vine într-un context electoral volatil, în care emoțiile, controversele și apartenențele politice contează mai mult ca oricând. Mesajul radical al lui Simion, orientat împotriva elitelor și în favoarea unui naționalism suveranist, pare să își găsească un electorat consistent și bine mobilizat.

Victor Ponta, revenire în prim-plan: 20-21% și trend ascendent
Dacă George Simion pare să aibă asigurat biletul pentru turul final, bătălia pentru a-l însoți pe buletinul de vot din turul doi este mult mai strânsă. Potrivit datelor INSCOP, Victor Ponta a înregistrat o ușoară creștere și se situează în jurul a 20-21%.
Această evoluție pozitivă poate fi interpretată ca o redresare a imaginii sale politice, după ani de recul, în care fostul prim-ministru a stat în umbra marilor partide. Retorica sa pragmatică și experiența guvernamentală par să câștige teren într-un context marcat de nesiguranță economică și instabilitate politică.
Nicușor Dan, între USR și independență
În contrast cu ascensiunea lui Ponta, Nicușor Dan pare să piardă teren. Candidatura sa este afectată de conflictul intern din USR, partidul care i-a oferit sprijin politic, dar care acum traversează o criză de coeziune și încredere publică. În sondaje, el este cotat între 14% și 16%.
„Deocamdată i-a luat niște voturi, asta e cert. Măsurătorile arată indubitabil. Dar principala problemă este că dânsul a intrat în această campanie cu această imagine de independent, care are un avantaj, îți permite acea posibilitate de a crea o coaliție mai largă de votanți. Cum spun americanii, catch all. Adică aduci votanți din mai multe categorii.”
Ștefureac subliniază că asocierea prea strânsă cu sigla USR poate dăuna imaginii de candidat independent, o imagine care i-ar fi permis o atracție mai largă asupra electoratului.
„În momentul în care te lipești atât de puternic de sigla USR, un partid de doi spre zece la sută, care e în conflict cu propriul președinte, deci s-ar putea ca cifra de 12% să fie de fapt 8%, aia mai veche. E cam puțin.
Și riști să pierzi votanți, inclusiv din zona independenților, nehotărâților, pentru că ești mult prea lipit de o zonă politică. Aici cred că este marea eroare”, a explicat sociologul.

Elena Lasconi, de la marginalizare la potențială surpriză
Retragerea sprijinului politic pentru Elena Lasconi din partea USR a stârnit un val de reacții, dar, paradoxal, i-a adus și vizibilitate. Scorul său electoral a crescut la 8%, în urcare cu două puncte față de sondajul precedent, iar profilul său public începe să capete o aură de outsider credibil, afectat de jocurile de putere interne.
Simion pare a fi blocat pe prima poziție în turul doi, locul doi rămâne deschis. Cu patru luni până la alegeri, fiecare gafă, decizie de campanie sau eveniment politic poate schimba dramatic configurația finală.