Noul termen al finalizării Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă a fost stabilit pentru luna iulie 2019, a anunţat, joi, directorul general al EnergoNuclear, Dragoş Popescu, într-o conferinţă de presă.
El a prezentat calendarul lucrărilor de execuţie ale reactoarelor, lucrări ce sunt prevăzute pentru perioada august 2013 – iulie 2019.
‘Este un efort de dezvoltare (proiectul – n.r.). Toate eforturile de dezvoltare sunt pline de neprevăzut. Am semnat un acord de investiţie în 2008 fără a ne fi foarte clar că va trebui să facem o procedură competitivă pentru Unităţile 3 şi 4, în timp ce Unităţile 1 şi 2 le făcusem printr-un contract direct. Iată un element care a trebuit să fie reevaluat şi reprogramat. Au fost identificate şi noi cerinţele de autorizare. Apoi, acţiunea de obţinere a acordului Comisiei Europene de asemenea a depăşit mult aşteptările noastre şi au dus la ieşirea din grafic’, a explicat directorul.
Potrivit directorului, durata de realizare a Unităţilor 3 şi 4 este o durată standard care variază între 65 şi 72 de luni pentru o unitate CANDU.
În ceea ce priveşte valoarea investiţiei, estimată la patru miliarde de euro în 2008, Dragoş Popescu a precizat că aceasta va fi reevaluată, întrucât la proiectele cu termen îndelungat de realizare nu se pot face estimări precise.
‘Costurile despre care s-a vorbit sunt costuri estimative în diverse faze de evoluţie şi de evaluare. Am făcut un studiu în anul 2003, apoi în 2005 şi s-a vorbit despre o anumită valoare în anumite condiţii şi niveluri de preţ. Preţurile joacă pe piaţă şi este greu ca la proiectele cu termen îndelungat de realizare să fii în măsură să faci estimări precise.Vom estima o nouă valoare pe baza potenţialelor oferte. Vom face o nouă fezabilitate a proiectului’, a spus Popescu.
Referitor la decizia companiilor CEZ, RWE Power România, GDF Suez şi Iberdrola, care s-au retras din proiect, Dragoş Popescu a spus că acesta s-a produs ‘din motive de strategie’ şi nu o consideră un eşec şi niciun pas înapoi în realizarea proiectului.
‘S-a semnat un acord de dezvoltare pe o durată limitată din care fiecare putea să iasă în anumite condiţii. Şi acum suntem într-un parteneriat de dezvoltare, din care, dacă nu se dovedeşte proiectul fezabil până la sfârşit, toată lumea este liberă să plece’, a spus el.
Conform unui proiect de hotărâre publicat pe site-ul MECMA, pentru realizarea unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi înfiinţată o societate comercială mixtă independentă, în structura acţionariatului societăţii de proiect urmând să figureze mai mulţi acţionari, alături de Societatea Naţională Nuclearelectrica /SNN/, evitându-se ca vreunul dintre aceştia să fie acţionar majoritar.
Potrivit proiectului de Hotărâre privind aprobarea Raportului de renegociere a Acordului de Investiţii privind Proiectul Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă şi modificarea condiţiilor pentru funcţionarea societăţii comerciale care va realiza cele două unităţi, lansat în dezbatere publică de Ministerul Economiei, autorităţile propun Guvernului, printr-un nou Memorandum, aprobarea continuării participării SNN în cadrul EnergoNuclear, prin preluarea unei cote de acţiuni de 24,5%, aferente participaţiei cumulate a RWE Power Romania, GDF Suez şi Iberdrola.
SNN ar putea, însă, să fie acţionar majoritar al noii societăţi, în perioada etapei de pre-proiect.
Pentru asigurarea resurselor de finanţare necesare pentru susţinerea implicării SNN în proiect, inclusiv pentru acoperirea participării SNN la capitalul social al societăţii de proiect, statul român va putea să participe la majorarea capitalului social al SNN.
De asemenea, statul român va putea decide listarea la bursă a SNN, fondurile astfel obţinute urmând a fi folosite pentru acoperirea participării SNN la capitalul social al societăţii de proiect, potrivit sursei citate.
Conform proiectului de act normativ, energia electrică produsă de unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, după intrarea acestora în exploatare comercială, va fi preluată de către acţionarii societăţii de proiect. Statul român nu va avea niciun fel de obligaţii de preluare a energiei electrice produse.
Companiile GDF Suez, Iberdrola şi RWE Power au anunţat în luna ianuarie 2011, la întâlnirea companiilor semnatare ale Acordului Investitorilor, ce vizează construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă, retragerea din acest proiect, din motive ce ţin de strategia fiecărei companii, potrivit Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Companiile rămase în proiect, Nuclearelectrica, Arcelor Mittal şi Enel, şi-au reafirmat decizia de a continua proiectul.