Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat că marţi, 6 noiembrie, va inaugura oficial noul Terminal Plecări al Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Deschiderea noului terminal are loc după 17 luni de la demararea lucrărilor de construcție care au encesitat o investiție de 52 de milioane de euro.
Realizarea noului terminal face parte din Faza a III-a a programului „Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti”. Lucrările de construcţie a acestui obiectiv de investiţii au demarat în iulie 2011 şi au fost finalizate într-o perioadă de 17 luni, un record după cum menționează oficialii CNAB.
Pe suprafaţa nou construită a terminalului de 19.600 mp pasagerii şi companiile aeriene vor avea la dispoziţie facilităţi performante şi servicii la o clasă superioară, susţinute de o tehnologie de ultimă generaţie şi integrate într-un design modern şi expresiv. Terminalul a fost proiectat pentru a răspunde cerinţelor impuse de aderarea României la spaţiul Schengen, deservind totodată toate cursele interne, ai căror pasageri au la dispoziţie servicii high class, inclusiv un salon VIP, amplasat lângă porţile de îmbarcare.
Conform CNAB, noul terminal dublează capacitatea de procesare a aeroportului, adăugând încă 52 de ghişee de check-in la cele 52 existente în prezent, pasagerii având posibilitatea de a efectua formalităţile de îmbarcare inclusiv la 8 noi dispozitive de „self check in”. Verificarea şi controlul bagajelor de cală ale pasagerilor noului terminal se realizează prin intermediul celor mai performante sisteme în domeniu, de ultimă generaţie, care garantează unul dintre cele mai ridicate niveluri de securitate pe plan internaţional.
Pasagerii au la dispoziţie în noul terminal mai multe magazine, restaurante şi baruri, amplasate pe o suprafaţă de aproape 400 de mp. De asemenea, peronul pentru autovehicule şi autobuze din faţa terminalului a fost reconfigurat şi redimensionat, iar parcarea publică pentru autovehiculele pasagerilor a fost suplimentată cu 244 de locuri. Valoarea investiţiei pentru realizarea noului terminal este de 52 de milioane de euro, finanţarea asigurându-se din sursele proprii ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.