Conform producătorului, mașina poate fi comandată cu unul dintre propulsoarele alimentate cu benzină 1.2 TSI – 105 CP, 1.4 TSI – 122 CP, 1.4 TSI – 160 CP, 2.0 TSI – 210 CP, sau diesel 1.6 TDI – 105 CP sau 2.0 TDI – 140 CP.
Noul Golf Cabrioelt are un plafon retractabil de tip soft-top care se pliază automat în doar 9 secunde mecanismul acetuia putând fi acționat până la o viteză de 30 km/h.
Cea mai ieftină versiune (1.2 TSI – 105 CP) costă în Germania 23.625 euro în timp ce varianta cea mai scumpă este, deocamdată, 1.4 TSI – 160 CP, care costă 27.875 euro. Prețul modelului dotat cu propulsorul alimentat cu benzină de doi litri și 210 CP nu a fost încă anunțat.
Varianta cea mai ieftină alimentată cu benzină este dotată cu o cutie manuală cu șase trepte, are un consum mixt de 5,9 l/100km și emite 139 gCO2/km. TDI-ul de 1.6 litri și 105 CP are o cutie manuală cu cinci trepte, un consum mixt anunțat de 4,8 l/100km și emite 125 gCO2/km.